Primăria Tiha Bârgăului din Bistrița-Năsăud a anunțat astăzi trecerea la cele veșnice a unei angajate care a muncit aproape 24 de ani în instituție. Colectivul primăriei și-a exprimat regretul pentru pierderea ei a transmis condoleanțe familiei îndurerate. Femeia urma să celebreze, în toamna acestui an, 20 de ani de căsătorie.
„Cu sufletele împovărate de tristețe, vă aducem vestea dureroasă despre plecarea din această lume a doamnei Mihaela Tanca, o colegă și prietenă dragă, care a dedicat aproape 24 de ani din viața ei în slujba comunității noastre.
Mihaela a fost o nu doar o angajată devotată, ci și o luptătoare curajoasă, iar amintirea ei va rămâne vie în inimile noastre.
Cu toate că cuvintele par să fie neputincioase în fața unei asemenea pierderi, în aceste momente dificile, ne unim în gândurile și rugăciunile noastre pentru familia Mihaelei.
Vrem să le transmitem cele mai sincere condoleanțe și să le oferim sprijinul nostru în această perioadă de durere și tristețe. Împărtășim această pierdere cu toată comunitatea și suntem alături de fiecare membru al acestei familii greu încercate.
Mihaela Tanca va rămâne în amintirea noastră ca un exemplu de devotament și curaj, iar moștenirea ei va continua să trăiască prin munca și contribuția aduse comunității noastre.
Dumnezeu să o ierte și să o odihnească!“, este mesajul transmis de Primăria Tiha Bârgăului.The post O angajată a primăriei Tiha Bârgăului a trecut la cele veșnice first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult