Ansamblul arhitectural și perioada de construcție
Ansamblul arhitectural aflat pe malul stâng al râului Săsar a fost construit în mai multe etape, în intervalul de timp cuprins între anii 1734–1913. În perioada 1734–1739 a fost ridicat nucleul principal al actualului edificiu, pentru care s-a cheltuit suma de 20.784 florini. Acest corp de clădire, construit în stil baroc, poziționat în partea estică a edificiului, a fost sediul Inspectoratului Superior Minier (Inspectorat Oberamt), instituție minieră austriacă înființată în anul 1748 (care coordona activitatea Monetăriei, a oficiilor miniere, topitoriilor şi judecătoriilor miniere din Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic, Borşa şi din alte localităţi). Vechea monetărie medievală a orașului, atestată documentar în anul 1411, a fost distrusă în urma unui puternic incendiu în anul 1705. A continuat să funcționeze în noua locație până la mijlocul secolului al XIX-lea (ultima emisie monetară este din anul 1851), când a fost dezafectată, tot în urma unui incendiu devastator.
Originea și importanța Monetăriei
Monetăria din Baia Mare şi-a început activitatea, probabil, cu ceva timp înaintea documentului de atestare, respectiv înainte de anul 1411 când orașele Baia Mare şi Baia Sprie (cu minele de aur şi de argint, inclusiv baterea monedelor cu toate veniturile acestora) au fost cedate de către Sigismund de Luxemburg (1387-1437), în schimbul sprijinului acordat împotriva turcilor, despotului sârb Ştefan Lazarevici (1402-1427). Monetăria din Baia Mare s-a impus de la început ca una dintre cele mai importante monetării din Transilvania şi Ungaria, ceea ce reiese, în primul rând, din veniturile realizate. Astfel, în anul 1463, monetăria realiza un venit net de 20.000 de florini, în timp ce, în acelaşi an, monetăria din Buda obţinea un venit de 8.000 de florini iar cea din Sibiu, 6.000 de florini.
Extinderea clădirii și arhitectura
Clădirea-nucleu, cu un plan în formă de „U”, având un parter cu 12 arcade, a fost extinsă, construindu-se o aripă nouă, spre nord, în anul 1782. Mai târziu, în anul 1913, aripa de nord a fost extinsă la rândul ei, cu un alt segment de clădire, spre vest. În același an a fost construit un coridor, în consolă, cu balustradă din fier forjat, la aripa de nord a clădirii-nucleu. Această parte a edificiului suferise în anul 1765 stricăciuni considerabile, fiind restaurată în anul 1913. Probabil în acest an a fost ridicată și clădirea dinspre sud a complexului arhitectural. Întreg edificiul are fundație de piatră, pereții din piatră și cărămidă, iar cele 101 încăperi, dintre care unele boltite, adăpostesc astăzi expoziții sau au alte destinații specifice instituției muzeale.
Cadranul solar și extinderile ulterioare
Între anii 1782-1913, perioadă în care s-au desfășurat lucrări de extindere a clădirii, aripa de nord, probabil spre sfârșitul perioadei amintite, a fost amplasat pe balustrada balconului de la etaj, un cadran solar. Acesta indică timpul solar adevărat (timpul fiecărei localități în funcție de longitudine) și nu coincide cu ora indicată de ceasurile actuale, diferența fiind dată de raportul dintre timpul solar și timpul mediu, convențional, și care poate oscila de la câteva secunde la câteva minute.
Stația de afinare a aurului și argintului
În perioada 1923-1925, la Baia Mare a fost înfiinţată prima Staţie de afinare a aurului şi argintului din România, de către Ministerul Industriilor şi Comerţului, producţia începând în anul 1926, în incinta Direcției Minelor și a fostei Monetării erariale. Instalaţiile şi utilajele au fost furnizate de firma Siemens & Halske din Germania (Berlin) pentru suma de 1.183.062 lei. Staţia de afinare deservea minele statului şi producătorii particulari şi cuprindea, conform documentelor de arhivă, toate elementele tehnice specifice ultimei etape a procesului de preparare în vederea obţinerii, în formă pură, a metalelor preţioase, aur şi argint.
Capacitatea de prelucrare a primei instalaţii de afinare din România era de 1000 kg aur fin şi 4000 kg argint fin pe an. Ca urmare a creşterii producţiei de aur brut, foarte curând, capacitatea instalaţiilor de afinare de la Baia Mare, care rămâneau în continuare unice în România, a fost depăşită, astfel încât s-a pus problema retehnologizării. Lucrările au fost finalizate în anul 1933 de către aceeași firmă germană Siemens & Halske, Afinăria băimăreană fiind la acea dată una dintre cele mai moderne din Europa.
Staţia de Afinare a funcţionat în locaţia iniţială (pe actuala stradă Monetăriei, nr. 1-3) până în anul 1967 când au fost puse în funcţiune noile instalaţii din incinta Combinatului Chimico-Metalurgic Baia Mare. Unele componente ale vechilor instalaţii şi utilaje din cadrul primei Staţii de Afinare de la Baia Mare sunt păstrate in situ, în locaţia iniţială de funcţionare, fiind încorporate în patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş. Acestea pot fi văzute de public în cadrul expoziţiei permanente „Minerit și civilizație în Maramureș”.
Tranziția către Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș
În anul 1978 ansamblul arhitectural la care ne-am referit până acum (cunoscut generic drept „Monetăria”) a trecut din administrarea Centralei Minelor în cea a Muzeului Județean Maramureș, iar din anul 2006 a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș. În jurul anilor 1980 a început un amplu proiect de restaurare a ansamblului arhitectural, context în care a fost construită scara în spirală din zona de intrare în curtea instituției, care permite vizitatorilor să urmeze circuitul expozițional de la etaj.
Începând din anul 1990, o mare parte a clădirii principale a fost dată de către Consiliul Județean Maramureș în folosință Ansamblului Folcloric „Transilvania”, ceea ce a influențat negativ desfășurarea activităților muzeografice specifice, spațiul de expunere și cel de depozitare al bunurilor culturale mobile fiind insuficient. Abia după plecarea „chiriașilor” în anul 2001, atât parterul, cât și etajul clădirii principale au primit funcționalitatea specifică unui muzeu: expoziții, depozite, bibliotecă etc. În vara anului 2004, cu ocazia aniversării Centenarului, Muzeul Județean Maramureș a deschis două expoziții permanente de arheologie și istorie („Comori ale Epocii Bronzului în Nord-Vestul României” și „Valori Patrimoniale”).
Funcționarea Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș
O etapă nouă în reabilitarea spațiilor ansamblului arhitectural a început în anul 2007, odată cu primul an de funcționare a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș ca entitate juridică distinctă. Noua instituție publică de cultură (care a preluat practic patrimoniul științific al secțiilor Istorie și Arheologie ale fostului Muzeu Județean Maramureș) se află sub autoritatea Consiliului Județean Maramureș, care asigură resursele financiare necesare realizării obiectivelor rezultate din funcţiile de bază ale muzeului.
Autori text: Viorel RUSU, Lucia POPFotografii: Minerva Luca, Zamfir Șomcutean
Sursa documentară: Viorel Rusu, Lucia Pop, „Clădiri, edificii, monumente și statui cu poveste. O altfel de istorie a orașului Baia Mare”, Seria „Muzeul Viu” nr. 8, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Ediția a II-a revizuită, Baia Mare, 2024
Știai că Baia Mare a avut un oficiu salinar?
Articolul O altfel de istorie a orașului Baia Mare: Monetăria – astăzi Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș apare prima dată în ZiarMaramures.
Citeste mai mult