Nicolae Topoleanu renunță la funcția de subprefect
liberalii au fost refuzați în toate cele trei propuneri de până acum și nu prea îi găsesc înlocuitor!
Cel mai probabil la finalul acestai săptămâni, una din cele două funcţii de subprefect al judeţului Tulcea se va elibera. Este vorba despre funcţia deţinută de liberalul Nicolae Topoleanu, care va ocupa funcţia de director la Agenţia Finanţelor Publice Măcin, domnia sa fiind de loc din Macin, astfel renunţând la navetă zilnică până în municipiu.
Partea proastă e că liberalii nu prea au pe cine să pună subprefect, conducerea PNL fiind refuzată la rând, de trei ori, de către trei doamne avocat, membre de partid.
O variantă pe care o mai luăm în calcul ar fi doamna Carmen Caloianu, fost subprefect (şi chiar unul bun), actual director al Direcţiei de Sănătate Publică.
Până la identificarea unui membru PNL care să accepte funcţia, dar care să ştie cu ce se mănâncă politica şi administraţia, dar să și corespundă din punct de vedere moral şi profesional, funcţia va rămâne liberă după ce Topoleanu va primi undă verde către finanţele macinene.
Articolul Nicolae Topoleanu renunță la funcția de subprefect apare prima dată în Tulcea noastra.
Citeste mai mult