Mircea Berceanu este un tânăr de 18 ani care a fost abandonat la naştere, alături de fratele lui geamăn. Inima rece a mamei care le-a dat viaţă nu a fost domolită nici primul lor plânset, nici de ochii lor calzi sau de pielea lor fină care mirosea a lapte. Nimic nu a făcut-o să îi ţină lângă ea. S-a refăcut după naştere şi a plecat din spital fără să privească înapoi. Însă, după câţiva ani, copiii ei aveau să întâlnească o femeie blândă, cu inimă bună, care i-a crescut ca pe copiii ei.
Asistenta maternală a devenit mamă
L-am întâlnit pe Mircea Berceanu, alături de asistenta lui maternală, Nadia Cetăţeanu, care de 13 ani îi este mamă, atât lui cât şi fratelui său geamăn. Băiatul are acum 18 ani şi poate fi exemplul de reuşită al unui copil care s-ar fi putut pierde oricând, însă care a ales să facă totul pentru ca traumele din trecut să nu îi afecteze viaţa.
Iar asistenta lui maternală, alături de familia ei, au fost sprijinul lui necondinţionat pe tot parcursul drumului. „Sunt primii copii pe care i-am luat în grijă când am început să fiu asistent maternal. Se întâmpla acum 13 ani, în 2008. Îmi plac atât de mult copiii. Am încercat şi cu alte meserii şi nu am simţit chemarea aceea, însă mi-am dorit mult să fiu asistent maternal şi să am grijă de copiii abandonaţi. Eu sunt emotivă şi am simţit că alături de copii o să pot lucra cel mai bine. Când i-am luat pe Mircea şi pe fratele lui, ei sunt gemeni, eu aveam deja două fetiţe de 8 ani şi 2 ani. Într-adevăr, pot spune că a fost destul de greu, dar a fost şi foarte frumos. Am avut susţinerea familiei, iar ei au fost nişte copii buni şi cuminţi. Am reuşit să ne descurcăm cu ei foarte bine“, a povestit Nadia Cetăţeanu.
„Ne-au zis din prima clipă mami şi tati“
Pentru Mircea şi fratele său, familia Cetăţeanu a fost ca un colac de salvare. Din prima clipă când i-au luat din centrul de plasament le-au arătat afecţiune, iar copiii au simţit imediat. „Ţin minte şi acum că ne-au zis din prima clipă mami şi tati. Aveau cinci ani când i-am luat. Când să plecăm din centru, primele lor cuvinte au fost: mami, tati, unde este maşina? Acasă a fost totul bine, s-au integrat destul de repede, nu am avut probleme cu ei. Mai fuseseră înainte la asistenţi maternali din Craiova şi statuseră la bloc. Noi stăm la Coţofeni şi când au văzut că au curte, păsări, animale, au fost foarte încântanţi. Au avut mereu posibilitatea să se joace pe afară. Au mers la grădiniţă, la şcoală. Şi acum sunt deja mari. I-am iubit, mereu, ca pe fetele mele.
Pot spune că a fost greu să am grijă de patru copii. Dar a fost extraordinar de frumos. Când ne strângeam cu toţii, că aveam şi bunicii cu noi, eram nouă la masă. Mie mi se părea atât de frumos să fim cu toţii. Era mai geu că trebuie să îi duc pe toţi la grădiniţă, şcoală, să îi iau, să fac şi tot ce trebuie acasă. Au fost momente în care poate ziceam să renunţ. Însă plângeam, suspinam şi apoi îmi trecea, mă întorceam la ce aveam de făcut pentru ei, pentru copii. Nu am renunţat niciodată, dar foarte mult m-a ajutat şi familia. Ne-am susţinut unii pe ceilalţi, dar şi ei au fost foarte cuminţi şi am avut rezultate frumoase cu ei“, a mai spus asistenta maternală.
Când iubirea te face om
Mircea nu îşi aminteşte momentul când a plecat din centrul de plasament. Era prea mic. Însă, după ceva timp, iubirea pe care a primit-o în familia Nadiei a început să îi creioneze amintiri plăcute. „Am amintiri de pe la vârsta de 8 ani. Atunci am prins firul şi pot spune că a fost totul frumos. M-am simţit iubit în familia acesta. Cred că am fost norocos. Nu ştiu unde aş fi fost dacă nu mă lua mama la ea în familie. Cred că a fost trimisă de Dumnezeu pentru noi“, a povestit Mircea.
Chiar dacă pentru unii copii abandonaţi ziua de naştere nu este, neapărat, un motiv de bucurie, pentru Mircea, zilele de naştere sunt cele mai frumoase amintiri din copilărie. Nadia, asistenta lui maternală, s-a ocupat să fie speciale. „Au fost momente frumoase mereu în familie. Dar cele mai frumoase amintiri le am de la zilele de naştere. Ne făcea mama mereu tort, pe atunci nu erau aşa multe cofetării. Se aduna toată lumea, îmi plăcea mult de tot“, a mai spus băiatul.
„Nu am văzut-o niciodată pe mama care m-a născut“
Mircea şi fratele său au fost norocoşi. Au întâlnit oameni care le-au oferit afecţiune şi i-au făcut mereu să se simtă ca într-o familie. Cu toate acestea, undeva în sufletul lui Mircea, există o urmă de regret că nu ştie nimic despre părinţii biologici. Nu o spune cu voce tare, însă se vede în ochii lui. „Nu ştiu nimic despre familia mea care m-a abandonat. Nu am văzut-o niciodată pe mama mea care m-a născut, nici pe tata. Nu ne-au căutat niciodată. Dar, oricum, în momentul acesta, nu aş vrea neapărat să îi cunosc“, a spus Mircea.
Odată cu aceste cuvinte, băiatul a rămâs cu ochii pierduţi. Poate undeva, în adâncul inimii, ar fi vrut, măcar din curiozitate, să o cunoască pe cea care i-a dat viaţă, apoi l-a abandonat. Însă are reţineri şi, probabil, în sinea lui, ştie că acest lucru l-ar răscoli.
O reprezentantă a DGASPC, cea care se ocupă de cazul lui, ne-a confirmat că Mircea a fost, la un moment dat, curios să îşi cunoască mama. „Toate eforturile noaste, depuse de-a lungul timpului, de a lua legătura cu familia lui Mircea, au rămas fără răspuns. Mama lor a fost decăzută din drepturile părinteşti. Nu a dorit niciodată să vină către ei şi să îi cunoască. Mircea şi-a dorit, la un moment dat, să aibă nişte informaţii şi să îşi cunoască mama, aşa cum mulţi dintre copiii de aici au această curiozitate. Însă, atunci când a văzut că timp de 18 ani mama lor nu a dat niciun semn de viaţă, probabil din această cauză este reticent acum. În sufletul lui este un cumul de emoţii în legătura cu acest lucru“, ne-a povestit Liliana Popescu.
DGASPC, un real sprijin pentru Mircea
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a fost un ajutor de nădejde pentru băiat. Dorinţa lui de a evolua le-a dat prilejul angajaţilor instituţiei să caute soluţii pentru a-l ajuta să facă tot ce îşi doreşte pentru educaţia lui şi pentru a reuşi să devină independent.
„Mircea se află şi acum sub măsura de protecţie. Chiar dacă a împlinit 18 ani, el poate rămâne în sistem până la 26 de ani dacă studiază. El se află la studii, iar asistenta maternală a acceptat să continue să îl ţină lângă ea. La vârsta de 18 ani, ei pot opta singuri să iasă de sub măsura de protecţie, să iasă din sistem. Dar la Mircea nu este cazul. El merge la studii, iar în paralel, de mai bine de un an lucrează, are contract de muncă. Este foarte bine văzut la serviciu. De asemenea, l-am ajutat şi a reuşit să obţină permis de conducere. Noi asta ne dorim, să îi ajutăm şi să descoperim împreună ce anume îşi doresc, care să îi ajute să se desprindă mai târziu de sistem şi să devină oameni independenţi, care se pot descurca singuri. Alături de asistenţii maternali, facem o echipă şi îi îndrumăm cât de bine putem. În unele cazuri nu există dorinţă, însă în general avem copii buni, care îşi doresc să înveţe şi cu care ne mândrim. Noi încercăm mereu să identificăm un drum bun în viaţă pentru ei“, a spus Liliana Popescu.
Mircea are visuri măreţe
Mircea a devenit un tânăr ambiţios, muncitor, care îşi doreşte să ajungă om mare şi să se descurce singur. „Eu sunt acum la liceu, am făcut şi profesionala. Vreau să fiu un mare bucătar. Am luat-o încet, iar postliceala am făcut-o pe acest domeniu. Acum o să termin liceul şi apoi voi merge la facultate. Vreau să urmez şi cursuri de specializare în bucătărie. Deja sunt angajat, de aproximativ un an, în acest domeniu, şi vreau să învăţ cât mai multe lucruri. Fratele meu, care are nişte probleme de sănătate, este acum la o şcoală specială şi locuieşte la Craiova, la internatul şcolii respective. Din cauza problemelor lui de sănătate a fost nevoie să iasă de sub protecţia asistentului maternal. Eu vorbesc în fiecare zi cu el, ţinem mereu legătura. Eu sunt sub măsură de protecţie şi am rămas la mama pentru că şi ea a dorit acest lucru“, ne-a mai spus Mircea Beceanu.
Dincolo de studii, tânărul se gândeşte şi mai departe de atât. A strâns câţiva bănuţi cu care şi-a cumpărat un teren în comuna în care a fost crescut. Visează ca, la un moment dat, să îşi construiască o familie, de care să aibă grijă, şi o gospodărie pusă la punct, unde să domnească iubirea şi înţelegerea.
Sursa: www.gds.ro