Recent, și-a deschis porțile la Cugir (în premieră) un interesant și util cabinet medical situat pe strada Emil Racoviță Nr. 2.
Potrivit medicului chirurg, dr. Terezia Mureșan de la Spitalul orășenesc Cugir, ideea acestui cabinet a pornit de la o analiză atentă a nevoii de servicii medicale pe care populația orașului Cugir o are, cu referire în primul rând la serviciile de podologie-podiatrie-pedichiură medicală profesionale, (vezi situații în cazul piciorului afectat de diabet și alte afecțiuni la picioare), servicii a căror existență nu este încă reglemetată în sistemul sanitar de stat.
„Pregătirea profesională pe care o am în acest sens, mă face sa cred că voi putea sprijini, cu tratamente profesionale și servicii profesioniste, pacienții care vor avea nevoie de ajutorul meu. Chirurgia dermatologică (chirurgia tumorilor cutanate benigne și maligne) este un alt domeniu în care m-am instruit, iar cunoștințele dobândite doresc sa le folosesc pentru a trata pacienții care vor solicita serviciile cabinetului”, susține doctorița Terezia Mureșan.
După cum am aflat, cabinetul își propune sa ofere și ajutor pacienților care au nevoie de stabilirea unor planuri individualizate de terapie a durerii de diferite cauze. „Partea de estetică își are și ea locul ei între serviciile oferite în cabinet”, a mai precizat medicul chirurg.
Constantin PREDESCU
The post Medicul Terezia Mureșan și-a deschis, în premieră pentru orașul Cugir, un cabinet medical individual cu specific chirurgical first appeared on cugirinfo.ro | stiri Cugir | ziar Cugir.
Sursa: www.cugirinfo.ro