Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și Muzeul Național de Istorie a României în parteneriat cu Primăria Comunei Vețel și Filiala Deva a Asociației Terra Dacica Aeterna organizează duminică, 28 august, festivalul de reconstituire istorică și educație pentru patrimoniu „Micia Rediviva”.
Aflat la cea de-a patra ediție, Festivalul „Micia Rediviva” își propune să atragă atenția asupra unui patrimoniu arheologic deosebit de valoros, dar și să transmită publicului interesat, într-un limbaj accesibil și atractiv, rezultatele cercetărilor arheologice de aici. Evenimentul este în același timp și „Ziua Porților Deschise” pe șantierului arheologic Micia.
Programul propus de organizatorii evenimentului este următorul: de la ora 11.00 va avea loc deschiderea oficială; de la 11.30 cei prezenți pot asista la deschiderea taberelor militare și a atelierelor, între care amintim cel de gastronomie antică, de jocuri romane sau meșteșuguri. De la ora 13.00 specialiștii vor oferi celor prezenți un ghidaj în situl arheologic Micia, iar de la ora 14.00 va avea loc un concurs surpriză cu premii pentru cei mai mici dintre participanți. De la ora 15.00 va avea loc reconstituirea unui Ritual Antic, de la ora 16.00 vor fi prezentate taberele militare, iar de la 16.30 gladiatorii vor fi prezenți în arenă.
Așadar, duminică, 28 august, turiștii sunt așteptați pe platoul Amfiteatrului Roman din cadrul sitului de la Micia, din comuna Vețel, în număr cât mai mare.
Acest articol MCDR: Festivalul de reconstituire istorică și educație pentru patrimoniu „Micia Rediviva” are loc duminică a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult