Primarul Slatinei, Emil Moț, și președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, au discutat, sâmbătă, cu oamenii de pe străzile Recea și Agricultorului, despre proiectele privind asfaltarea celor două artere.
Strada Recea beneficiază de un contract de asfaltare în cadrul programului național „Anghel Saligny”, cu finanțare pentru reabilitarea părții carosabile, iar trotuarele vor fi amenajate din bugetul local, au transmis slătinenilor de pe cele două artere cei doi oficiali.
În ceea ce privește strada Agricultorului, lucrările de asfaltare vor începe în aproximativ două luni, după ce vor fi efectuate probele finale la rețeaua de apă și canalizare.
„Aceste lucrări de asfaltare vor include atât partea carosabilă, cât și amenajarea trotuarelor, împreună cu sistemele de colectare a apelor pluviale prin guri de scurgere”, a declarat primarul Slatinei.
Edilul le-a mulțumit locuitorilor de pe strada Agricultorului că și-au exprimat dorința de a dona către primărie drumurile de servitute, pentru a facilita asfaltarea acestora și pentru extinderea rețelei de iluminat public.
„Pentru drumurile laterale aflate în domeniul public, se vor efectua lucrări de balastare ori de câte ori va fi necesar.
Vreau să vă asigur că voi lua în considerare cu atenție, toate propunerile și ideile fiecărui cetățean, întrucât continuăm să construim împreună Slatina”, le-a explicat oamenilor Emil Moț.
Citeste mai mult