Președinta Republicii Moldova a a fost primită la Oslo de către Regele Harald și Regina Sonja, în prima sa vizită în Regatul Norvegiei. Timp de două zile, aceasta a efectuat o vizită de stat la Oslo, fiind și prima dată când un președinte moldovean vizitează țara nordică.
Chiar luni, în a doua zi a Paștelui ortodox, Maia Sandu a ajuns în Piața Palatului și a fost întâmpinată de Regele Harald, Regina Sonja, Prințul Moștenitor Haakon și Prințesa Moștenitoare Mette-Marit.
„Vizita de stat a președintei Maia Sandu a avut accent pe consecințele majore ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei pentru Moldova. Autorităţile au fost nevoite să facă faţă unei crize profunde pentru economie, aprovizionarea cu energie şi securitatea naţională. Dar a fost și o ocazie să sărbătorim arta și cultura moldovenească, inclusiv o expoziție a artistei moldoveance Valeria Duca, care trăiește în Norvegia”, se arată în comunicatul Casei Regale norvegiene.
Interesant este că, la dineul de stat, Maia Sandu a fost inspirată să aleagă o ie moldovenească, cusută cu negru, ca în Bucovina, prin care a onorat cultura și tradiția strămoșească, pe care a mixat-o cu o fustă amplă lungă din tafta neagră. Totodată, în contextul politic amintit și în comunicatul Casei Regale norvegiene, această alegere are și o semnificație mai profundă, ca un manifest la pericolul reprezentat de Rusia.
FOTO: Casa Regală norvegiană
The post Maia Sandu, în ie tradițională la dineul de stat oferit la Oslo de Familia Regală a Norvegiei appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult