Codurile de vreme rea care au fost anunțate pentru mai multe localități de pe raza județului Alba, în această zi, și-au făcut simțită prezența și la Cugir.
Așa cum se poate observa și în imagini, apele au inundat străzile neasfaltate de pe raza localității Cugir, lăsând în urmă nămol, drumul fiind impracticabil, atât pentru pietoni, cât și pentru mașinile care s-ar putea afunda și rămâne blocate.
Reamintim că județul Alba se află sub cod galben de furtuni, fiind semnalate averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 40…45 l/mp.
Potrivit hidrologilor, la nivelul județului Alba au fost anunțate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.
The post Mai multe străzi neasfaltate din Cugir au fost inundate, în urma ploilor torențiale de astăzi first appeared on cugirinfo.ro | stiri Cugir | ziar Cugir.
Sursa: www.cugirinfo.ro