Cetate Râșnov și SR Brașov se vor duela sâmbătă, de la ora 17.00, la Râșnov, în derbiul județean al etapei a 5-a din C5. Cele două echipe s-au întâlnit în acest sezon, în turul doi al Cupei României, iar brașovenii s-au impus clar, scor 4-0. Cei doi antrenori, Petre Lucian, respectiv Florin Dîrvăreanu își înfruntă fostele echipe. Petre Lucian a fost primul antrenor al SR-ului, iar Florin Dîrvăreanu a antrenat aproape doi ani echipa râșnoveană. Cum ambele echipe au început modest campionatul, meciul de la Râșnov se anunță unul de mare luptă pentru cele trei puncte puse în joc. Doi jucători jucători de bază din cele două echipe, Raul Rusu, respectiv András Gödri , au suferit accidentări grave și vor lipsi o lungă durată de timp. Este un meci important de campionat. Sper să remediem problemele de la finalizare, pentru că în meciurile din acest start de sezon ne-am creat multe ocazii, însă am marcat destul de puțin. Determinarea și inspirația din fața porții va face diferența în acest meci“, a declarat Petre Lucian, antrenorul râșnovenilor. „E clar că presiunea e pe noi, pentru că venim după o săptămână grea cu rezultate negative. Țelul meu este să le ridic moralul jucătorilor și să-i fac să înțeleagă că avem potențial și că putem recupera punctele pierdute“, a spus Florin Dîrvăreanu, antrenorul echipei brașovene.
Liga 3, etapa 5.
Vineri, ora 17.00:
AFC Odorheiu Secuiesc – CS Păulești
Sâmbătă, ora 17.00:
ACS Kids Tâmpa Brașov – Olimpic Zărnești
Sepsi OSK II – CSO Plopeni
CS Blejoi – KSE Tg. Secuiesc
Cetate Râșnov – SR Brașov
Clasament: 1. CS Blejoi 12p, 2. CSO Plopeni 12p, 3. Odorheiu Secuiesc 6p, 4. Sepsi OSK 5p, 5. Cetate Râșnov 5p, 6. Kids Tâmpa 4p, 7. Olimpic Zărnești 4p, 8. CS Păulești 4p, 9. SR Brașov 3p, 10. KSE Tg. Secuiesc 1p.
Citeste mai mult