La 16 noiembrie, este celebrat patrimoniul mondial UNESCO de pe teritoriul României
CETATEA CÂLNIC, din județul Alba, este obiectiv inclus în anul 1999 în lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
În data de 16 noiembrie 1972, la Paris, în cadrul celei de-a XVII-a sesiuni a Conferinței generale a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (desfășurată între 17 oct.-21 nov 1972), statele membre ale UNESCO au adoptat Convenția privind Protecția Patrimoniului Mondial Cultural și Natural.
România are înscrise, pe lista reprezentativă a Patrimoniului Mondial UNESCO, șase obiective culturale, respectiv biserici cu pictură murală din nordul Moldovei din prima jumătate a secolului al XVI-lea (1993), Mănăstirea Hurezi (1993), sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999), cetățile dacice din Munții Orăștiei (1999), centrul istoric Sighișoara (1999), ansamblul bisericilor de lemn din Maramureș (1999) și situl natural Rezervația Biosferei Delta Dunării (1991).
Faimoasele sate cu biserici fortificate ale sașilor din Transilvania, șapte dintre acestea făcând parte din patrimoniul UNESCO, reprezintă o recunoaștere clară a importanței extraordinare care li se acordă acestor relicve medievale de istorie și civilizație. Cetatea romanică reprezintă cel mai valoros edificiu istoric și, totodată, marca distinctivă a satului Câlnic. Datorită păstrării sale în bune condiții, în mijlocul unei localități purtând până azi amprenta civilizației coloniștilor germani stabiliți in Transilvania, edificiul a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Construită în jurul unui turn de la mijlocul sec. al XIII-lea – locuință a unei capele și incinte ovale, fortificația, Cetatea Câlnic, a fost ridicată în 1430 de comunitatea sătească, care a edificat două turnuri, în vreme ce primul s-a transformat într-un bastion cu scopuri defensive.
Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO este prilej pentru a conştientiza valoarea acestora şi protecția de care au nevoie.
The post La 16 noiembrie este celebrat patrimoniul mondial UNESCO: Cetatea CÂLNIC, obiectiv inclus în 1999 în lista UNESCO first appeared on Radio Unirea FM.
Sursa: www.radiounirea.ro