Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a participat, la sfârșitul lunii trecute, la o campanie națională, desfășurând controale pentru verificarea respectării prevederilor legale cu privire la condițiile de funcționare și procedura de înregistrare a persoanelor juridice care își desfășoară activitatea pe teritoriul României ca agenți de plasare forță de muncă în străinătate, dar și a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă de către agenții de muncă temporară și de către utilizatorii salariaților temporari.
În perioada campaniei, inspectorii de muncă din din Olt au efectuat controale la șase agenți de plasare forță de muncă în străinătate, precum și la patru agenți de muncă temporară.
În primul domeniu controlat au fost dispuse trei măsuri de remediere a deficiențelor constatate. Unui agent din orașul Balș a fost aplicat un avertisment pentru netransmiterea elementelor contractului individual de muncă cel târziu în ziua anterioară începerii activității.
La nivelul agenților de muncă temporară controlați au fost dispuse două măsuri de remediere a deficiențelor constatate. Un agent din Slatina a primit avertisment pentru aceeași neregulă ca și la compania din Balș.
Citeste mai mult