Vremea mohorâtă și ploioasă care ne-a întâmpinat în această dimineață urmează să își schimbe aspectul în cursul după amiezii. Astfel, temperaturile care vor înregistra o scădere în următoarele ore vor aduce lapovițe și ninsori la altitudini de la 600 m.
„Reorientarea circulației în urma trecerii depresiunii atmosferice care ne afectează în aceste momente, cu ploi pe arii extinse, va determina o coborâre a izotermei de 0°C spre zonele submontane în a doua parte a zilei.
Astfel, aici, în orele după-amiezei, valorile termice vor coborî, ploile urmând a avea tendință de transformare în lapoviță şi ninsoare spre altitudini de 600 – 800 m.
Mai sus, la peste 1000 m. alt., în a doua parte a zilei va ninge iar vântul va fi intens. Se impune o atenție sporită în zona Pasului Tihuța, unde după atâtea zile cu iz de primăvară, condițiile vor deveni, progresiv, hibernale. În aceste momente, la cota 1100 m. din pas, se înregistrează +1.8°C dar până în orele serii valorile vor deveni negative“, a transmis Meteo.BN.
The post INFORMARE METEO. Ce se va întâmpla cu vremea, în următoarele ore, în Bistrița-Năsăud first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult