Un bărbat de 49 de ani care a săvârșit mai multe furturi în Balș a fost prins și arestat preventiv.
Polițiștii au fost alertați, luna trecută, de o femeie de 57 de ani, din Balș, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în policlinica din localitate, persoane necunoscute i-ar fi sustras telefonul mobil.
Polițiști au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, fiind continuate cercetările pentru stabilirea situației de fapt, identificarea autorului și dispunerea de măsuri legale.
În urmă cu trei zile, polițiștii de Investigații Criminale au identificat un bărbat de 49 de ani, din județul Argeș, bănuit de furt.
În continuarea cercetărilor, s-a mai stabilit faptul că bărbatul ar mai fi săvârșit alte două infracțiuni de furt calificat, în orașul Balș, în perioada 4 aprilie – 4 mai.
„În urma probatoriului administrat, polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, au reținut, în data de 9 mai, pentru 24 de ore, bărbatul bănuit de cele trei infracțiuni de furt calificat, prejudiciul fiind recuperat parțial”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, inspectorul Ionuț Vasiloaica.
O zi mai târziu, bărbatul de 49 de ani a fost prezentat Judecătoriei Balș, iar, la propunerea procurorilor, față de acesta a fost emis mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, fiind continuate cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Bărbatul, Liviu Nicolae Plăvan, a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Olt.
Citeste mai mult