Handbal: Avatar Brașov a pierdut cu Dinamo la turneul final Valoare de la Mioveni. Reacția lui Titus Donosa
ACS Avatar Brașov a pierdut și al doilea meci la turneul final Valoare de juniori 1 de la Mioveni. După eșecul din primul meci cu Academia de Handbal Minaur Baia Mare, elevii lui Titus Donosa și Dorin Cian au pierdut și jocul de astăzi cu Dinamo București, scor 45-35. „Prima repriză a fost slabă, băieții au intrat timorați în joc. În partea secundă ne-am revenit și am jucat de la egal la egal cu Dinamo”, a spus Titus Donosa, antrenorul brașovenilor.
Grupă de foc la Mioveni. Ce au spus oficialii FRH
Donasa spune că grupa de juniori 1 de la Mioveni este una infernală. „Grupa este una cu adevărat de foc, dar faptul că am reușit să ajungem aici a fost remarcat și de oficialii FRH care mi-au spus că Brașovul nu a mai avut de 20 de ani o echipa de juniori 1 la turneul final”, a spus Donosa.
În ultimul meci al turneului de la Mioveni, brașovenii se vor duela vineri cu AHC Talentul este Cheia București.
Articolul Handbal: Avatar Brașov a pierdut cu Dinamo la turneul final Valoare de la Mioveni. Reacția lui Titus Donosa apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult