Numai ieri, 26 ianuarie și astăzi, 27 ianuarie, IPJ Dâmbovița a mediatizat cazurile patru șoferi care s-au urcat la volan băuți sau fără a avea permis de conducere. Cei patru au fost suprinși în trafic de polițiști, dar, în realitate, numărul celor care încalcă legea este mult mai mare.
De exemplu, la data de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 18:20, pe DJ 721, în interiorul localității Gura Șuții, politiști din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat, de 50 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism fără a poseda permis de conducere. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0.52 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
La data de 26 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au depistat un bărbat, de 27 de ani, în timp ce ar fi condus un autovehicul, pe strada Primăverii, din Contești, deși acesta nu ar fi deținut permis de conducere. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 din Codul Penal.
Tot pe 26, polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru au surprins, pe drumul județean 721A, în localitatea Burduca, un bărbat, de 32 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, iar în jurul orei 19:30, pe drumul național 72, în afara localității I.L. Caragiale, un bărbat ar fi condus un autoturism, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat într-un șanț. Polițiștii au procedat la testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto, acesta prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul nu a suferit vătămări corporale. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Astfel de cazuri sunt raportate zilnic. Lor li se adaugă și cazurile de șoferi drogați, din ce în ce mai multe.
De exemplu, IPJ Dâmbovița anunța la data de 20 ianuarie a.c., că polițiștii din cadrul Poliției Orașului Moreni au depistat, pe raza comunei Valea-Lungă, un bărbat, de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive. O zi mai târziu, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște au depistat, pe raza localității, un bărbat, de 20 de ani, și unul de 21 de ani, în timp ce conduceau autoturisme, deși s-ar fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive.
După numărul mare de cazuri de șoferi care încalcă legea, pare că drumurile publice sunt din ce în ce mai periculoase!
Post-ul Haiducie pe șoselele județului! Zilnic, polițiștii găsesc șoferi beți, drogați sau fără permis apare prima dată în Gazeta Dambovitei.
Citeste mai mult