Guvernul a aprobat în ședința de joi proiectul de lege care reglementează noul Cod silvic, acesta fiind trimis în procedură de urgență spre aprobare Parlamentului. ”Am aprobat în Guvernul României proiectul de lege care reglementează noul Cod silvic. (…) Este primul Cod silvic din 2008 și până astăzi, este scris de la zero și este născut într-un context firesc”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet, după ședința de Guvern.
Fechet a enumerat câteva dintre prevederile noului Cod silvic: ”Tăierile la ras vor fi interzise în aproape jumătate din suprafața de pădure a țării. Dacă până acum erau interzise doar în parcurile naționale, vom extinde această interdicție și în parcurile naturale și în toate siturile Natura 2000. Discutăm despre peste 5,5 milioane de hectare (…). Totodată Codul silvic, în forma propusă, va permite statului român să intervină și să împădurească acolo unde terenurile au fost despădurite sau abandonate de proprietari. Există numeroase situații în România, vom interveni și vom planta pe acele terenuri.”
”Totodată stabilim cadrul legal pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure, fie că discutăm despre imagini satelitare, despre monitorizarea video a drumurilor de acces la pădure; creăm astfel premisa unei gestiuni digitalizate”, a mai spus Fechet.
El a adăugat că ”un element de noutate este suspendarea dreptului de acces în sistemul informatic SUMAL 2 ori de câte ori ori de câte ori ne confruntăm cu situații de furturi de masă lemnoasă. (…) Vom lua dreptul de a intra în SUMAL celor care nu respectă legea, pentru o lună, pentru trei luni sau pentru totdeauna, în funcție de gravitatea situației”.
”Totodată introducem în noul Cod silvic termenul de folosință agrosilvică, ceea ce înseamnă că pășunile și pădurile agricole vor putea fi integrate cu arbori și arbuști. Apare Consiliul Național al Silviculturii, o organizație profesională care reunește toate organizațiile de profil din domeniu. Toți proprietarii de pădure vor fi incluși într-un registru forestier național”, a mai arătat Fechet.
El a mai declarat că ”toți românii se vor putea bucura în continuare de pădurile noastre, aceștia având dreptul să se plimbe în orice pădure doresc”, relatează Mediafax.
Prevederi din noul Cod Silvic
Documentul va permite statului să îşi asume împădurirea terenurilor care au fost despădurite şi abandonate de proprietar. Este stabilit cadrul legal pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure şi cu autorii din spatele acestora.
Se acordă dreptul proprietarului de pădure (stat sau privat) la soluţii alternative de pază – de la firme specializate, la pază organizată în regim propriu şi în baza unui regulament. Paza pădurii este obligatorie prin lege.
Vor fi stabilite comunităţile dependente critic de pădure şi prioritizate în accesul la resurse forestiere. Se vor asigura resurse financiare pentru extinderea drumurilor forestiere din păduri, dar şi pentru construcţia de depozite de lemn de foc cât mai aproape de comunităţi.
Minimum 5% şi maximum 20% din încasările ocoalelor silvice de stat şi private din vânzarea de masă lemnoasă vor ajunge sub formă de investiţii în construcţia de drumuri forestiere şi depozite de lemn.
Terenuri de folosință agrosilvică
O altă prevedere din noul Cod Silvic este cea referitoare la apariţia termenului de „folosinţă agrosilvică”. Înseamnă că păşunile şi culturile agricole vor putea fi integrate cu arbori şi arbuşti.
Terenurile de folosință agrosilvică pot fi terenurile acoperite cu arbori care ating o înălțime minimă de 5 m la maturitate în condiții normale de vegetație, cu o consistență mai mare sau egală cu 0,1, pe o suprafață de minim 0,5 ha; terenuri pe care sunt instalate perdelele forestiere de protecție din arbori care ating o înălțime minimă de 5 m la maturitate în condiții normale de vegetație; terenuri pe care sunt instalate jnepenișuri; terenuri pe care se înființează plantații forestiere prin diferite programe naționale și locale, dacă aceste programe nu prevăd includerea în FFN.
Va fi înfiinţat Consiliul Naţional pentru Silvicultură, cu rol de filtru etic şi tehnic pentru orice act normativ emis în domeniul silvic şi pentru orice act de corupţie sau deviaţie deontologică în interiorul sistemului silvic. Toţi proprietarii de pădure din România vor fi incluşi în Registrul Naţional Forestier. Va fi întocmit Catalogul Naţional al Ecosistemelor cu înaltă valoare de conservare şi apare un concept nou – „insule de îmbătrânire”.
Prag de infracțiune pentru furtul de lemn
Orice român se va putea bucura de pădurile României şi va avea dreptul să se plimbe pe jos sau cu bicicleta în orice pădure din ţară, atât deţinută de statul român, cât şi privată. ”Accesul în pădure poate să însemne, pe lângă recreere, și acces la resursele pe care pădurea le pune la dispoziție. Că vorbim de ciuperci, că vorbim de plimbări cu bicicleta, că ne plimbăm pe jos este un lucru care nu ar trebui să fie vreodată interzis” a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet, la finalul anului trecut.
Ministrul a precizat că, privind furtul de lemne, a fost coborât pragul pentru infracţiune de la 10 mc la 5 mc. ”Am făcut acest lucru în urma consultării societăţii civile, în urma consultării tuturor entităţilor interesate. Însă eu cred că şi mai important decât acest lucru este măsura complementară a confiscării mijlocului de transport. Degeaba o să facem mii de dosare penale sau zeci de mii de dosare penale şi nu ştim peste câţiva ani cum se vor soluţiona acele dosare”, susține ministrul.
”(…) când rămâi, mai pe româneşte, fără camionul cu care transporţi lemne furate, acest lucru are un puternic caracter descurajator. Și în acest fel peste un an, peste doi sau când vom putea trage linie, vom constata că furtul de masă lemnoasă s-a diminuat”, a mai spus Fechet.
The post Guvernul a aprobat noul Cod Silvic. Reguli mai dure pentru tăierile ilegale și furtul de lemne appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult