Mașinile parcate necorespunzător, pe domeniul public din Alba Iulia, vor putea fi, din nou, ridicate de către Poliția Locală.
Gabriel Pleșa anunță că Primăria a pornit procedura pentru achiziția unei autoutilitare pentru ridicat mașini, în valoare de aproape 160.000 de euro.
„Vreau să îi anunț pe albaiulieni că suntem în plină procedură de achiziție a unei mașini de ridicat mașini parcate necorespunzător sau ilegal, pe domeniul public. De data aceasta vom internaliza serviciul, mașina o va prelua Serviciul Poliției Locale, în cadrul căreia vom crea un departament care va lucra 24 din 24 pentru astfel de mașini parcate necorespunzător pe domeniul public. Va trebui acest lucru pentru că, două luni de zile de când fostul operator nu mai prestează acest serviciu, avem foarte, foarte multă indisciplină în ce privesc parcările ilegale pe domeniul public”, a declarat Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia.
The post Gabriel Pleșa, primar Alba Iulia: „Mașinile parcate ilegal în Municipiu vor fi ridicate, din nou, de către Poliția Locală” first appeared on albaiuliainfo.ro.
Sursa: www.albaiuliainfo.ro