Candidatul PSD la Primăria Bistrița, Gabriel Lazany, și-a prezentat azi un nou proiect electoral. El vrea să reconfigureze Piața Mihai Eminescu din Bistrița, undea vrea să construiască o parcare pe trei nivele, cu 900 de locuri.
Acest lucru ar implica demolarea vechiului cazino și extinderea spațiului verde. De asemenea, spații verzi ar urma să fie construite peste clădirile care adăpostesc parcările.
„Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte. Ce înseamnă el de fapt? Înseamnă regândirea întregii zone. Înseamnă construirea unei parcări supraetajate pe amplasamentul acestei clădiri care din punctul meu de vedere este o clădire monstruoasă care nu se încadrează în peisajul urban de viitor al Bistriței. O clădire care va oferi 900 de locuri de parcare pe 3 nivele. 900 de locuri de parcare înseamnă rezolvarea a unui sfert din cele 4000 de locuri de parcare care urmează a fi desființate. Va deveni parc și clădirea parcării, pe zona de etaj. Va fi un parc de 12.000 de mp, care va oferi bistrițenilor un timp liber de excepție. Este gândit cu toate facilitățile de care are nevoie un parc: toaletă, locuri de petrecere a timpului liber. Sunt 3 fântâni arteziene, care sunt rezervoarele de apă necesare pentru stingerea incendiilor care ar putea apărea la parcare. În momentul de față, criza locurilor de parcare din această zonă este amplificată de prezența în această zonă a multor instituții publice: de învățământ, policlinică, politie, trezorerie”, a explicat Gabriel Lazany, într-o conferință de presă.The post Gabriel Lazany și-a prezentat un nou proiect pentru Bistrița. Cum vrea să transforme Piața Mihai Eminescu first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult