Angajații din Agenția Județeană pentru Protecția Mediului Satu Mare se alătură protestelor agențiilor județene de mediu împotriva discriminării salariale. Aproximativ 1400 de salariați din întreaga țară, sunt profund indignați de discriminarea salarială la care sunt supuși în comparație cu colegii lor din alte agenții și instituții județene, cărora li s-au stabilit salariile la nivelul celor de la nivel central prin OUG 128/2023.
Angajații APM Satu Mare au ieșit, joi, 16 mai, în fața instituției și au afișat pancarte cu mesaje legate de solicitări salariale. Aceștia cer alinierea salariilor de la nivel local, la nivelul celor de la nivel central.
Redăm, mai jos, mesajul transmis de angajații Agenției Județene pentru Protecția Mediului:
,,Agențiile pentru Protecția Mediului își desfășoară activitatea sub coordonarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și au aceleași responsabilități și atribuții în implementarea politicilor și a legislației în domeniul protecției mediului la nivel județean. Este esențial ca această egalitate să se reflecte și în nivelul salariilor.
Nu cerem decât alinierea salariilor, așa cum s-a procedat și în cazul altor instituții. Nu solicităm privilegii suplimentare față de alte instituții județene, ci doar încetarea discriminării și respectarea drepturilor noastre legitime!
Senatul României a luat deja măsuri pentru a corecta această injustiție, adoptând un amendament pentru eliminarea discriminării salariale. Cu toate acestea, proiectul de lege a rămas blocat în Camera Deputaților (PL-x nr. 67/26.02.2024), iar nenumăratele demersuri făcute pentru obținerea drepturilor noastre legitime au fost ignorate și respinse.
Importanța activității noastre va deveni evidentă atunci când angajații își vor întrerupe activitatea și vor protesta. Proiecte finanțate din fonduri europene și naționale, inclusiv cele din cadrul PNRR, așteaptă actele de reglementare necesare, iar orice întârziere va afecta implementarea acestora. Întreruperile în funcționarea Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului, un obiectiv de interes național, vor avea consecințe grave.
De asemenea, semnalăm posibilitatea unor sincope în funcționarea Rețelei Naționale de Monitorizare a Radioactivității Mediului. Încetarea altor activități esențiale și nevăzute ale angajaților din protecția mediului va afecta societatea în ansamblul său. Poate atunci va deveni evidentă importanța contribuției noastre și vom fi recunoscuți și ascultați așa cum merităm”.