Președintele Consiliului Județean Suceava a subliniat importanța drumului, care va reprezenta legătura către viitoarea Autostradă A7
Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, a fost luni, 7 noiembrie 2022, la Vulturești, pe drumul județean care leagă orașul Fălticeni de orașul Liteni, traversând localitățile Valea Glodului – Vulturești, Giurgești, Pleșești și Hârtop.
Drumul județean a fost modernizat printr-un proiect al Consiliului Județean pe aproape 17 kilometri, fiind vorba de o investiție de 7, 4 milioane de euro.
”După cum observați, este un drum modern, cu o lățime de 8 metri, cu aproape 20 de kilometri de șanțuri stânga-dreapta. Au fost realizate 550 de podețe laterale la casele oamenilor, racorduri. Am avut o problemă în comuna Hârtop, o alunecare de teren care a intervenit când se lucra pe 400 de metri și acolo am fost nevoiți să modificăm proiectul. Am introdus niște coloane de 12 metri adâncime, s-a consolidat terenul și, în sfârșit, s-a terminat. Sunt câteva zile de realizat marcaje rutiere în acea zonă, câțiva parapeți și drumul este gata”, a declarat președintele CJ Suceava.
Acesta a ținut să sublinieze faptul că legătura dintre Fălticeni și Liteni, iar apoi spre viitoarea autostradă A7 este extrem de importantă.
”Sunt circa 20 de kilometri, dar noi asfaltăm aici 17 kilometri, pe 2 straturi. E un drum foarte sănătos, așteptat de multă vreme de oamenii din zonă. Cred că e o investiție care vine la timp. Sunt mulțumiți și de constructori, ne-au ascultat de câte ori am intervenit, au fost prompți și cred că e un model care aș vrea să îl multiplic în județul Suceava în perioada care urmează”, mai declarat Gheorghe Flutur. (O.S.)
The post Flutur: Modernizarea drumului județean dintre Fălticeni și Liteni este finalizată appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult