În Persona, filmul lui Ingmar Bergman din 1966, necesitatea iluziei nu e transpusă într-o viziune sau vedenie, ci confirmă raportul filmului cu impresia de realitate, i.e. cu o „irealitate reală” care la rândul ei reproduce realitatea impresiei, acea sintagmă ludică pe care teoreticianul Christian Metz[i] (sub influența psihanalizei lacaniene) o folosește în legătură cu … Citește mai mult
Citeste mai mult