Februarie a fost o lună pozitivă pentru leul, care s-a apreciat față de principalele valute și și-a consolidat poziția de cea „mai stabilă monedă” din regiune.
La această evoluție au contribuit decizia BNR de a menține dobânda de politică monetară la 7%/an, valoare stabilită în ianuarie 2023, nivelul ridicat al lichidității din piața monetară dar și reducerea aversiunii față de risc pe piețele internaționale.
Acestea va permite României să își păstreze recomandarea de investiție din partea marilor agenții de rating, care își vor reactualiza notele în următoarea perioadă. Prima va fi Fitch în data de 1 martie, urmată de Moody’s pe 29 martie și Standard&Poor´s pe 12 aprilie.
Euro a încheiat luna cu o medie de 4,9690 lei comparativ cu 4,9759 lei, la finalul lui ianuarie. Pe parcursul lui februarie culoarul de tranzacționare s-a îngustat la 4,967 – 4,978 lei.
Au devenit tot mai dese informațiile venite din partea BNR, care arată că nu se înregistrează „tranzacții pe piața monetară interbancară (…), iar pentru indicele de referință trimestrial se vor lua în calcul doar zilele în care au avut loc tranzacții”.
O astfel de situație a fost menținută pentru ziua de 28 februarie și ar putea să se fi petrecut și în ultima ședință din februarie când indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,08%, cea mai mică valoarea începând cu data de 7 iunie 2022. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,11%, cel mai mic nivel începând cu 31 mai 2022, iar cel la 12 luni s-a oprit la 6,12%, valoare apropiată de cea din 22 mai 2022.
În ultima licitație din februarie, Trezoreria s-a împrumutat cu 441,3 milioane lei sub valoarea programată a licitației de 500 milioane lei, care are scadența februarie 2029. Suma a fost atrasă cu o dobândă de 6,34%/an.
Euro se tranzacționa în culoarul 1,0826 – 1,0855 dolari înainte de publicarea datelor referitoare la evoluția prețurilor de consum din Statele Unite. În piața locală, cursul monedei americane a scăzut joi la 4,5823 lei, mai jos cu un ban față de sfârșitul lunii trecute.
Media francului elvețian a fost stabilit joi la 5,2072 lei, deprecierea lunară fiind de aproape 11,2 bani. Lira sterlină a încheiat februarie cu un curs de 5,8022 lei, deprecierea fiind de 2,13 bani.
Prețul gramului de aur a scăzut la 299,2209 lei față de 301,0282 lei la finalul lui ianuarie. Evoluția se datorează deprecierii monedei americane în timp ce metalul galben a crescut la 2.030 – 2.038 dolari/uncie.
Moneda poloneză a avut o evoluție ușor apreciativă în februarie pe care a încheiat-o cu o medie de 4,3190 zloți/euro. În schimb, moneda maghiară s-a depreciat la nivel lunar, media de joi fiind anunțată la 393,89 forinți/euro.
Bitcoin și-a continuat raliul apreciativ și a urcat la 61.058 – 63.627 dolari, creşterea lunară fiind de peste 44%, cea mai mare din decembrie 2020. La rândul său, ethereum s-a apreciat în februarie cu 50% și se tranzacționa joi în culoarul 3.376 – 3.520 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00
The post Euro a pierdut 0,7 bani în februarie appeared first on ZiarMM.
Citeste mai mult