Precizăm că titlul nu trimite la autorul „Viziunea vizuinii”. Ci, pur și simplu, jocul de cuvinte ni s-a părut potrivit temei editorialului de față. Fiind vorba, sintetic spus, despre locul unde, în subteranul spațiului public, ca într-un fel de vizuină, și beneficiind totodată de acordul tacit al unei majorități semnificative dintr-o societate, se pot naște viziuni extremiste, totalitare despre societate. Viziuni care, de regulă, au credința soluționării radicale a unor crize economice și, implicit, sociale. Altfel spus, viziuni care pot deveni politici, influențând astfel viața unei întregi societăți. Și nu numai…
Trebuie să adăugăm că pomenitul calambur este dătător de seamă nu doar pentru o serie de fenomene sociale care însoțesc și fac posibilă instalarea regimurilor totalitare, ci pun în lumină fenomene umane care, în mod normal, nu sunt acceptabile pentru societăți, care se consideră ca având un anumit nivel de civilizație. În acest sens, este vorba despre un proces care, din nefericire, nu este doar obiectul unor teme istorice, ci unul care, sub alte forme, se poate repeta. Indiciile, în acest sens, sunt nenumărate și trebuie tratate cu maximă seriozitate și firească îngrijorare. Și aceasta, fără să mai punem la socoteală că istoria ne-a arătat că pomenita vizuină zace în oamenii obișnuiți. A se vedea, în acest sens, Hannah Arendt. Aceștia fiind în cele din urmă, în anumite circumstanțe, cei care au făcut din rău o chestiune banală…
Într-un atare context, semnalăm faptul că fundația domnului Soros a continuat să facă evaluări periodice ale stării unor societăți, fie ele foste comuniste ori având democrații consolidate. Astfel, la ultima evaluare, au fost sondate, utilizându-se proceduri științifice, 30 de țări. La modul general, dacă avem în vedere doar tinerii între 18 și 35 de ani, reținem câteva cifre semnificative: 57% preferă democrația; 42% ar susține un regim militar; 35% ar accepta ca țara lor să fie condusă de un lider neales. În mod paradoxal, aproape 90% dintre tineri sunt totuși de părere că ar trebui respectate drepturile omului. În mod normal, o atare acrobație logică pare inexplicabilă.
Istoricește, însă, lucrurile nu sunt chiar așa de complicate. Căci, paradoxul nu ține doar de rigorile unei gândiri normale, de uz cotidian – obișnuite, altfel spus – și care respectă niște reguli minimale de logică, ci de o modalitate de a se structura un anumit fel de a gândi și de a se situa în societate a unor indivizi sau mai multor grupuri de indivizi. Un mod care, născându-se, în anumite condiții, și prinzând contur, asemeni proceselor care se petrec într-o vizuină de hibernare, este ignorat, la început, de către majoritatea participanților la un anumit spațiu public. Ignorare care este însoțită totdeauna de acceptarea tacită a fenomenului pe cale de a prinde contur. Căci, de pildă, capitalizarea urii, mecanismul care hrănește fenomenul, pare să fie, ca dimensiune individuală, o chestiune asupra căreia cel în cauză pare să nu dorească să o supună conștientizării. Până și cei care doar asistă la fenomen, încep să creadă că ura pare să fie o chestiune scuzabilă, firească chiar. Mai ales când este însoțită de teamă. Fără îndoială, majoritățile, în situații de criză, sar din tiparele obișnuite de gândire, sensibilitate și comportament. Fenomenul este prezent de-a lungul întregii istorii a societăților umane. Paroxismul fiind atins de către viziunea nazistă de a gestiona societatea.
Deocamdată, ceea ce surprinde sondajul mai sus pomenit este faza de început a „hibernării”, de acceptare a unor situări care sfidează logica elementară. Pentru mulți dintre tinerii chestionați, contradicțiile logice par să fie firești. Adică, vrem drepturi individuale, dar am accepta în același timp și un regim militar de guvernare. Nu altfel s-au petrecut lucrurile la începuturile mișcărilor fasciste din Italia ori Germania. Fără îndoială, întrebarea nimerită se referă la modul în care aceste sincope logice de uz cotidian sunt posibile! În acest sens, lucrurile par mai simple decât ne-am imagina, totul originându-se în criza partidelor politice. Habarnismul acestora în actul guvernării, gălăgia ineficientă care acaparează spațiul public, corupția generalizată, copleșirea societății de către aceste partide etc. generează un sentiment de insecuritate. Un sentiment care identifică modul ferm și radical de a guverna ca fiind singura soluție posibilă. Chestiunile care țin de logică nu mai au relevanță ori semnificații pentru oamenii de rând. Ceea ce contează este doar supraviețuirea în situații de criză. Falimentul logicii de uz cotidian este, pentru omul de rând, un exercițiu de supraviețuire… Este începutul unui proces în care, treptat, contradicțiile și fracturile logice sunt înlocuite de convingeri tot mai ferme. Căci, în momentul în care etapa vizuinii, adică a hibernării publice, este încheiată, avem de-a face deja cu o viziune închegată asupra ceea ce ar trebui făcut într-un domeniu sau altul al unei societăți. Fiara, care părea să fie aceiași, va surprinde prin vigoare și coerența procedurilor imaginate că ar fi potrivite să salveze o societate. Fiara este pe cale de a deveni o bestie.
Se spune că fiecare epocă a avut fascismele ei. La care s-ar putea adăuga și faptul că, în anumite situații de criză, devine aproape banal faptul că mulți dintre semenii noștri sunt locuiți de vizuini în care gestează viziuni extremiste privind funcționarea unei societăți. Ceea ce, altfel spus, s-ar traduce prin faptul că radicalismele nu au neaparat o filiație consacrată. Ceva care, istoricește, s-a mai petrecut. Ele pot lua nenumărate fețe ale unui mod de a structura credințe ferme, ce sunt generate de crize. Și care, în mod evident, nu trebuie neapărat să semene între ele.
Fără îndoială, politicienii poartă o responsabilitate imensă. Iresponsabilitatea lor poate umple vizuinile oamenilor obișnuiți cu monștri. Ceea ce nu înseamnă că un anumit mod de a gândi societate, de a te situa în aceasta, drept consecință, trebuie să fie un fel de mecanism simplist, de genul stimul-reacție. Fiecare dintre noi este stăpânul propriilor temeri și speranțe. Chiar și a acelei vizuini despre care am făcut vorbire! Altminteri, frica și nepăsarea pot deveni simple fețe ale complicității.
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Post-ul EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Vizuina viziunilor extremiste apare prima dată în Gazeta Dambovitei.
Citeste mai mult
