Dubla măsură a statului – Deţinuţii beneficiază de mai multe beneficii decât mulţi dintre românii plătitori de taxe
Am primit la redacţie această petiţie, prin care un grup de aproape 100 de persoane din Tulcea au semnat-o şi au trimis-o către mass-media, dar şi către Avocatul Poporului, prin care:” vă sesizăm următoarea problemă care este de natură să lezeze dreptul cetățenilor români la sănătate, drept consacrat de Constituție:
Conform prevederilor art. 16 din Constituție, (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege. Tot legea supremă instituie dreptul la sănătate astfel: (1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. (3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.
Recent a intrat în vigoare Ordinul comun al ministrului justiției (nr. 4.858/C din 24 octombrie 2022) și al ministrului sănătății (nr. 3.363 din 4 noiembrie 2022) privind activitatea de acordare a asistenței medicale, a tratamentului și îngrijirilor persoanelor private de libertate aflate în locurile de deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor; conform prevederilor art. 49 (1) Persoanele private de libertate beneficiază gratuit de medicamente și materiale sanitare, necesare în funcție de patologia și adresabilitatea acestora la cabinetul medical, după cum urmează: a) din aparatul de medicamente și materiale sanitare necesare cabinetului medical, asigurat prin fonduri de la bugetul de stat; b) prin achiziție cu fonduri de la bugetul de stat, în baza referatelor de necesitate întocmite de cabinetul medical; c) din aparatul de urgență, asigurat prin veniturile proprii obținute de la CASAOPSNAJ ca urmare a prestării serviciilor medicale; d) din FNUASS, în baza prescripțiilor medicale electronice sau a prescripțiilor medicale cu regim special. (2) În cazul modalității de prescriere a medicamentelor cu și fără contribuție personală, medicii prescriu medicamentele sub forma denumirii comune internaționale, iar în cazurile justificate medical, precum și în cazul produselor biologice și al medicamentelor ce fac obiectul contractelor cost-volum/cost/volum-rezultat prescrierea se face pe denumirea comercială, cu precizarea pe prescripție și a denumirii comune internaționale corespunzătoare. (3) La recomandarea medicilor din alte specialități a unui tratament cu produse ce nu se află în listele de medicamente compensate din FNUASS sau produse care sunt prevăzute în legislația Ministerului Sănătății în categoria suplimentelor alimentare, medicul locului de deținere are obligația efectuării demersurilor necesare în vederea respectării acestor recomandări. Procurarea tratamentului se realizează în baza unui referat de necesitate înaintat sectorului economico-administrativ pentru achiziție, iar cheltuielile aferente sunt asigurate de la bugetul de stat din bugetul fiecărui loc de deținere.
Aceste prevederi instituie un tratament preferențial pentru persoanele private de libertate care au următoarele beneficii stabilite de legiuitor și de care nu beneficiază cetățenii români aflați în libertate, nici măcar copiii acestei țări:
Medicamente și materiale sanitare gratuite în totalitate, fără nicio contribuție din partea acestora; după cum este binecunoscut, cetățenii români care plătesc contribuții la sistemul național de sănătate beneficiază de medicamente compensate fiind nevoiți sa plătescă diferențe foarte mari, greu de suportat în anumite afecțiuni, iar medicamente ”gratuite” numai de minori, dar și pentru acelea se plătesc diferențe de bani, gratuitatea fiind numai declarativă;
Tratamente gratuite cu produse ce nu se află în listele de medicamente compensate din FNUASS sau produse care sunt prevăzute în legislația Ministerului Sănătății în categoria suplimentelor alimentare. În România, deținuții sunt singurii cetățeni care beneficiază de suplimente alimentare gratuite, fără să achite nicio contribuție. Inutil să amintim că persoanele care sunt angajate în muncă și achită contribuții pentru sănătate nu beneficiază, în nicio situație, de suplimente alimentare, nici măcar compensate parțial, iar copiii nu beneficiază nici de aceste produse, uneori foarte necesare pentru sănătatea acestora.
Departe de noi ideea de a pune în pericol viața persoanelor private de libertate, dar nu putem ignora faptul că numai o categorie de cetățeni, cei care nu au înțeles să respecte legile din această țară, beneficiază de medicamente și suplimente alimentare în totalitate gratuite, care sunt, de cele mai multe ori, inaccesibile persoanelor nevoiașe din țara noastră, pensionarilor și cetățenilor onești cu venituri mici care nu au intrat în conflict cu legislația penală.
Considerăm această situație juridică profund discriminatorie față de cetățenii români onești, dar mai ales față de copiii acestei țări.
Dacă ai calitatea de cetățean angajat în muncă, plătești contribuții pentru sistemul național de sănătate și beneficiezi numai de un preț compensat, de cele mai multe ori ridicol de mic față de prețul întreg al medicamentelor; tot această categorie socială nu beneficiază de suplimente alimentare în nicio situație – nici compensate și nici gratuite. Copiii beneficiază de medicamente gratuite în anumite situații, dar nu beneficiază de suplimente alimentare în nicio situație.
În nici un caz, situația prezentată nu respectă Constituția deoarece persoanele private de libertate sunt ”mai egale” decât cetățenii onești ai acestei țări deoarece, fără să contribuie la fondul național de sănătate, beneficiază de o gratuitate totală la medicamente, materiale sanitare și suplimente alimetare. Deținuții sunt, în această situație, mai presus de lege deoarece beneficiază de un drept inaccesibil cetățenilor liberi. Menționăm și faptul că sumele alocate de la bugetul de stat cu această destinație sunt foarte mari, iar sumele necesare vor crește în perioada următoare datorită contextului legislativ prezentat mai sus.”
Articolul Dubla măsură a statului – Deţinuţii beneficiază de mai multe beneficii decât mulţi dintre românii plătitori de taxe apare prima dată în Tulcea noastra.
Citeste mai mult