Unirea Alba Iulia a remizat, astăzi, la zero, în primul test de verificare al verii, pe terenul doi al Stadionului „Cetate”, cu divizionara terță CSM Deva.
Importantă este prezența între buturile albaiulienilor a portarului Dragoș Ciorgovean (22 de ani, ce aparține de Hermannstadt, ultima dată la Viitorul Șelimbăr), ce poate asigura un compartiment în suferință după plecarea lui Sporea. Iar nou-venit a avut o evoluție relativ „OK”, în condițiile în care formația lui Ștefan Nanu a presat în majoritatea timpului.
În rest, o distribuție extrem de tânără aliniată iarăși de Valentin Sinescu, cu junii A. Moldovan și Sebaș în formula de start, alături de revenirile lui Al Giurgiu și Fetița.
Devenii au avut ințiativa în primul mitan, cea mai periculoasă acțiune fiind șutul Stelea (ce a trecut și pe la ACS Pianu), în minutul 17, ce a lovit transversala. La reluare, Ștefan Nanu a schimbat liniile, albaiulienii au avut puține variante de înlocuire, dar și așa, amfitrionii au avut cea mai clară ocazie. La interval de câteva zeci de secunde, în aceeași fază, au trecut pe lângă deschiderea scorului, în minutul 62, Al. Giurgiu („liberă” respinsă din vinclu de portar), Mâlnă (a reluare puțin alături) și Dehelean (bară)!
Au evoluat echipele:
Unirea: D. Ciorgovean – Haj, Mardare, V. Codrea, Al. Giurgu – Bârdea, Mâlnă, Dehelean, A. Moldovan – Fetița, Sebaș; rezerve Sîntoma, Jurj, Fl. Marcu, C. Dănilă, N. Itu (potar, 2002, CSO Cugir); absenți F. Morar, Selagea (în turneu în Bulgaria cu Optimum Alba Iulia), Scrob, Pocol. Următorul amical al Unirii, sâmbătă, 7 august, cu Energia Săsciori, pe propriul teren.
CSM Deva: Bădescu – Kelemen, Plută, Iordache, Doboș – P. Peter, Țoiu, Stelea, Bloj – Kayondo, Sulea (prima repriză); Jianu – Teodorescu, Bogdanovici, Dobre, Branea – Marinca, Casian (ex-Cugir), Petrescu, Vasilescu, Cr. Creciunesc, Roncea (actul secund).
The post Doar remiză, în primul meci al perioadei de pergătire: Alba Iulia – CSM Deva 0-0 first appeared on albaiuliainfo.ro.
Sursa: www.albaiuliainfo.ro