Diego Longo e noul antrenor al Chindiei Târgoviște. Italianul a lucrat cu Răzvan Lucescu la FC Brașov
Noul antrenor al Chindiei Târgoviște, italianul Diego Longo (47 ani), a fost prezentat oficial ca antrenor la Chindiei Târgoviște. „Faptul că sunt aici a depins 99 la sută de încrederea pe care am simțit-o din primul moment în care am fost chemat. Sincer să fiu, nu aveam în minte să vin sau să mă mut imediat, dar după ce am vorbit de mai multe ori și am auzit cuvintele, programul, ambiția și dorința pe care o are clubul, am hotărât fără niciun dubiu să încep parcursul acesta. Avem aceeași ambiție să ne ducem în Liga 1 și să construim ceva important și acolo. De la suporteri nu am așteptări, noi trebuie să-i câștigăm, să-i atragem lângă noi, și asta o putem face doar cu atitudinea noastră, cu efort, cu sacrificiu și, bineînțeles, pentru că e fotbal, cu felul de a juca. O vom face, 100 la sută, pentru că am văzut la băieți mare ambiție și dorință. Sunt sigur de asta”, a spus italianul.
„Fratele“ lui Răzvan Lucescu
Diego Longo este ca un frate pentru Răzvan Lucescu, colaborarea lor începând încă din 2005, la Rapid. De atunci, l-a însoţit pe Răzvan pretutindeni. Diego a povestit pentru Monitorul Expres începuturile colaborării cu Răzvan Lucescu. „ Marco Onetto, fostul preparator fizic al lui Dinamo, m-a sunat şi m-a întrebat dacă aş fi interesat să lucrez în România. Eu lucram la o sală de fitness din Genova, dar şi la o echipă de fotbal. Am discutat cu Răzvan, care m-a convins pe loc să vin la Rapid. A doua zi, îmi luam bilet de avion. Familia mea credea că glumesc. Ei au crezut că mă duc în România şi mă întorc în câteva zile. Mi-am dat demisia de la sala de sport, iar la două zile după discuţia telefonică cu Răzvan mă prezentam la primul antrenament la Rapid. Și au urmat ani de poveste. Nu ştiam prea multe despre fotbalul românesc. Auzisem de Mircea Lucescu, Răducioiu, Hagi, Sabău, dar ştiam foarte puţine lucruri despre echipele din campionatul românesc. După trei zile de pregătire, Răzvan mi-a spus că voi rămâne la Rapid. Mi-a fost foarte greu la început. Nu știam pe nimeni, doar pe Răzvan. El m-a ajutat pentru că ştie foarte bine italiana. Totul s-a schimbat după patru luni, atunci cînd am început să înţeleg foarte bine limba. De atunci, totul a decurs ușor. Suntem prieteni foarte, foarte buni. 24 de ore se gândește numai la fotbal. În fiecare zi învață câte ceva și niciodată nu se mulțumește cu puțin. Se documentează tot timpul din Spania, Italia, Franța, Anglia. Vrea să știe tot. Totul e pregătit în cele mai mici amănunte, atât la antrenamente cât și la meciuri. Are vocație de antrenor, are talent, dar și o voință incredibilă. M-a ajutat enorm în carieră şi îi sunt recunoscător pentru acest lucru. Răzvan și Mircea Lucescu au multe în comun, dar în același timp sunt diferiți. Amândoi au în comun pasiunea, ambiția și voința de reuși. În schimb au concepții diferite despre fotbal! Mircea Lucescu are de partea sa experiența și maturitatea, iar Răzvan are entuziasmul și studiul ieșit din comun“, a spus Diego Longo. Italianul l-a urmat pe Răzvan Lucescu în Liga a 2-a la FC Braşov (2008-2010). „De la Cupa UEFA, să mergi să joci la Modelu sau Câmpina nu e ușor. M-a surprins că a ales să meargă la o echipă din Liga a 2-a. Mi-a explicat ce vrea să facă şi astfel am luat-o, din nou, de la capăt. La Brașov a fost extraordinar, un oraș frumos, oameni care iubesc cu adevărat fotbalul. Fotbalul românesc are nevoie de un club ca FC Brașov și eu sper să se găsească cele mai bune soluții“, afirma preparatorul fizic, care l-a urmat pe Răzvan Lucescu și la echipa națională a României.
„Diego a fost mâna mea dreaptă în fotbal“
Răzvan Lucescu spune că Diego a fost mai mult decât un colaborator obișnuit pentru el. „Diego este ca un frate pentru mine. A fost mâna mea dreaptă în fotbal. Avem un raport de prietenie, de amiciție, pe lângă cel profesional. Diego este pasionat de ceea ce face și tot timpul se informează şi caută metode noi de pregătire. Este un tip care suportă înjurăturile jucătorilor, pentru că programul de pregătire nu este unul lejer, însă o face cu zâmbetul pe buze. Pentru mine a contat foarte mult că a acceptat să mă urmeze la FC Brașov în Liga a 2-a, deşi lucrase la un nivel înalt atât în prima ligă, cât şi în Cupa UEFA“, spunea Răzvan Lucescu. În etapa a 14-a, Chindia joacă în deplasare la CS Tunari (locul 17, 11 puncte), sâmbătă, de la ora 11:30, atunci când va avea loc și debutul lui Diego Longo.
Articolul Diego Longo e noul antrenor al Chindiei Târgoviște. Italianul a lucrat cu Răzvan Lucescu la FC Brașov apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult