Detalii noi în cazul tânărului de 25 de ani, din Găneasa, găsit, sâmbătă după-amiază, înecat într-un lac. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și fac cercetări.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban, înainte cu câteva ore de tragedie, tânărul ar fi plecat de la domiciliu cu autoturismul familiei, fără a avea asupra sa telefonul mobil și actul de identitate.
„Fiind sesizați că tânărul a fost găsit înecat în lac, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din comuna Găneasa, județul Olt, ar fi plecat de la domiciliu, în aceeași zi, în jurul orei 12:00, cu autoturismul familiei, fără a avea asupra sa telefonul mobil și actul de identitate.
În baza sesizării, s-a constituit o echipă operativă din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Găneasa pentru efectuarea de verificări.
În jurul orei 18:00, polițiștii au fost informați de tatăl tânărului, de 25 de ani, că a găsit autoturismul pe malul unui lac, din comuna Găneasa”, a declarat reprezentantul pompierilor.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii, fiind solicitat sprijinul pompierilor și echipajelor medicale pentru intervenție.
În jurul orei 20:30, tânărul a fost găsit în lac, fiind scos la mal de către scafandrii ISU.
Acesta a fost declarat decedat, întrucât nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de către personalul de pe ambulanță.
„Trupul neînsuflețit al tânărului a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului”, a mai precizat reprezentantul IPJ Olt.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Citeste mai mult