Au trecut aproximativ două luni de la prima ediție a festivalului organizat de Opera Română Craiova, sub imboldul și binecuvântarea Primăriei Craiova, cu scopul de a pune Craiova pe harta marilor festivaluri din România. O idee generoasă și ambițioasă, care poate contribui la brandul de oraș. Cât despre contribuția la bugetul local, aici s-ar părea că mai avem mult de lucrat.
Dacă la cald primarul Olguța Vasilescu anunța, imediat după ultima seară de festival, făcând niște calcule cel puțin stranii, că estimează un minim de 5 milioane de euro care au intrat în oraș odată cu Intencity, matematica noastră e diferită.
S-a investit, s-a muncit, s-a tras linie
Într-un interviu acordat GdS, managerul Operei Române Craiova, Antoniu Zamfir, a afirmat că „doar o minte care nu trăieşte în lumea aceasta putea să conceapă că prin acest festival tu poţi face profit. Chiar dacă aveam sold out în fiecare seară nu se acopereau cheltuielile. Din teama de a nu fi interpretat greşit nu dau diferenţa între cheltuieli şi venituri”, spunea acesta.
Acesta adăuga, la finalul evenimentului: „Teama este că aceste informaţii îţi creează o daună de imagine, iar tu ai muncit”.Neîndoielnic, s-a muncit mult. A fost o primă ediție care a adus un vibe nou orașului. Și când orașul e viu și adună oameni frumoși, e drept că oricărui locuitor ar trebui să îi fie drag.
Dar cifrele ies la iveală, în cele din urmă, și trebuie să le confruntăm, nu să ne hrănim din fotografii și amintiri frumoase… pe bani mulți. E oare în regulă să ne îmbătăm cu spectacolul și să perpetuăm un eveniment care înghite milioane de euro când ar trebui, de fapt, să muncim pentru alternativa coerentă? Probabil că orice craiovean își dorește un megafestival la el acasă. Dar soluția realistă este să atragem investitorii care să preia acest proiect, nu să transformăm IntenCity într-un parazit al bugetului local.
Orașul a ieșit pe plus… craiovenii, mai puțin
Ne așteptam să fim pe minus la o primă ediție, în ideea că autoritățile locale vor avea de tras niște învățături din această încercare. Dar dacă nu există premisele pentru o viitoare ediție profitabilă, în această formulă, de ce continuăm?La momentul bilanțului, singura soluție viabilă nu poate fi decât să înțelegem că festivalul va deveni realmente benefic pe termen lung pentru oraș dacă ștafeta le va fi predată unor profesioniști din mediul privat, care să-l facă profitabil. Altfel, să băgăm 20 de milioane de lei din buzunarul oamenilor într-un eveniment an de an, doar pentru branding, riscă să sune a aroganță sau inconștiență cronică.
Suma alocată pentru Proiectul Cultural (așa cum numește Opera Română evenimentul – n.r.) ,,Festivalul IntenCity” a fost de 22.519.019 lei. Suma totală încasată a fost de 2.441.423 lei. Este scris negru pe alb în răspunsul primit la solicitările noastre și a altor colegi din presă privind cifrele din spatele acestui festival. Concret, organizatorul a ieșit pe minus cu vreo 20 milioane de lei. Bani publici.
Însă primarul Craiovei a ținut să arate încă de acum două luni că, de fapt, lucrurile stau bine și că suntem pe plus. Pentru că evenimentul a pompat milioane de euro în oraș. Vreo cinci, mai exact. Noi nu înțelegem cum ne aduc pe plus banii care ajung în buzunarele firmelor private, căci, din câte știm noi, nu ele au băgat banii în acest eveniment, ci administrația locală. Doar noi sesizăm o fractură de logică?
„Cazările au fost la peste 1,5 milioane de euro”
Dar mai bine haideți să aruncăm o privire asupra milioanelor care se adună ban pe ban din vorbe, dar mai greu din fapte.Olguța Vasilescu se arată chiar indulgentă și ne spune că face o medie de 100 euro pe zi pentru camerele de hotel, pentru care ne permitem să ridicăm totuși o sprânceană. Și cu această medie ajunge la 1,5 milioane de euro. Adică 5000 de camere a 100 de euro pe zi, timp de trei nopți.
„Prima și cea mai importantă este aceea că orașul a ieșit pe plus după acest festival. Dacă e să facem un calcul simplu după gradul de ocupare de sută la sută a camerelor de hotel, cu o medie de 100 euro pe zi, deși știu că duminică s-a închiriat și cu 500 de euro apartamentul în unele hoteluri, cazările au fost la peste 1,5 milioane de euro. Nu doar Craiova a fost ocupată în întregime, ci și hotelurile din apropierea ei (inclusiv ziariști au fost cazați la Beharca, spre exemplu, fiindcă nu au mai găsit camere în oraș), dar asta ne interesează mai puțin”, transmitea pe Facebook primarul Craiovei.
Milion cu milion… fac mai multe milioane
Urmează alte calcule făcute cu precizia specifică retoricii de ales public:„Apoi, cu o medie de 50 de euro cheltuiți pe zi pentru mâncare a turiștilor cazați, plus o estimare a celor veniți din împrejurimi doar pentru ziua respectivă la minimum o mie, avem încă cel puțin un milion de euro”.
Vreo 20.000 de persoane au mâncat zilnic în oraș, la restaurant, turiști și oameni veniți din exterior, după „estimările” primarului. Practic, cetățenii Craiovei nici nu au mai avut loc pe stadion, la festival, că deja se umpluse cu toți turiștii.Să vedem ce spun cifrele și despre numărul participanților.
17.793 de bilete și abonamente vândute
Opera Română Craiova a vândut 17.793 bilete și abonamente la Intencity Festival.„Excluzând abonamentele vândute, atunci cifra (corect este numărul, deoarece cifrele sunt de la 0 la 9 – n.r.) biletelor vândute a fost de 7.726, ne-a transmis Opera, într-un răspuns care este, în mare parte, copy-paste la o solicitare similară făcută de alți colegi din presa locală. „Cifra abonamentelor a fost de 10.067”, continuă Opera în răspunsul său.Ținând cont de faptul că abonamentele au oferit acces pentru toate cele 3 seri, numărul total de bilete a fost de 37.927, calculează instituția.
2.865 de abonamente au fost distribuite ca invitații pentru sponsori, parteneri și campanii umanitare.Calculând participanții ca număr de bilete vândute, Opera a transmis că festivalul a adunat, în cele 3 seri, 55.000 de participanți. În acest număr au fost incluși, cu generozitate, și voluntarii prezenți în fiecare seară, pesonalul de pază, precum și personalul punctelor de vânzare din cadrul zonei Food and Drink.Dacă adunăm, însă, bilete și abonamentele, pentru a obține numărul real de persoane participante în total în cele trei seri, strict ca invitați sau cumpărători, avem 17793 + 2865, adică 20.658 de persoane luate individual, dintre care unele au venit în toate serile, iar altele doar în anumite seri.
Circa 475.000 de euro încasați din bilete
Suma provenită din vânzarea de bilete și abonamente a fost 2.337.000 lei. Adică vreo 475.000 euro, mult sub „estimarea” primarului:„Se adaugă încasările din bilete, sponsorizări și vendori, pe care le estimez la 1 milion de euro”, spunea Olguța Vasilescu în aceeași postare cu iz contabilicesc.
În privința sponsorilor, am întrebat specific care sunt sumele cu care au contribuit aceștia și am aflat că se ridică, în total, la vreo 80.000 de euro. Numai că 60.000 din aceștia au fost la propriu dați pe gât, fiind vorba despre băuturi de această contravaloare care au mers către artiști.Cât despre vendori, la bugetul local s-au întors circa 12.000 de euro, conform unui răspuns transmis de Primărie către stiricraiova.ro.
Încă 1,5 milioane răsărite din „mărunțișuri”
Până aici, primarul Craiovei a calculat, cum numai el știe, 3,5 milioane de euro pompați în oraș. După care a mai adăugat rapid și apoteotic încă 1,5 milioane de euro, ca atunci când adaugia făină cât cuprinde într-un aluat, până ajunge la consistența dorită.
„Puneți alte cumpărături pe care cei care vin în oraș le fac, consumul de la festival care a fost peste așteptările vendorilor, una dintre firmele prezente de băuturi confirmându-mi că și-a realizat ținta de vânzare încă din prima zi. Eu estimez un minimum de 5 milioane de euro care au intrat în oraș, deci suntem pe plus“, a încheiat Lia Olguța Vasilescu socotelile.
Și dacă ar fi să îi dăm dreptate matematicii primarului, nu am înțeles exact care dintre noi suntem pe plus. Pentru că, dacă ne referim la craioveni, știm doar că la bugetul local, din care s-au cheltuit banii lor proprii, s-a instalat o gaură de vreo 4 milioane de euro. Și mai știm că acei craioveni care au mers la eveniment au plătit și bilet. Așadar, și-au cam plătit de două ori distracția. Nu mai punem și consumația la stadion, că începem să adunăm și noi milion cu milion.
Citeste mai mult