Prof. univ. dr. Petru-Iulian Ifteni, medic primar psihiatru, prodecan cu activitatea de cercetare la Facultatea de Medicină şi director al Centrului de Cercetare a Universităţii Transilvania, a devenit oficial managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov.
Astăzi,la Consiliul Județean, dr. Petru-Iulian Ifteni a semnat contractul de management alături de preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.
Contractul a fost întocmit după ce dr. Ifteni a fost declarat câştigător al concursului pentru ocuparea funcţiei de manager şi este în vigoare în perioada 29.03.2022 – 28.03.2026.
Practic, dr. Petru-Iulian Ifteni continuă în următorii patru ani activitatea de conducere a spitalului, după ce în 11 septembrie 2021 a fost numit manager interimar.
În urmă cu o lună, sub directa sa organizare şi coordonare, secţiile de psihiatrie au fost mutate din clădirea de pe strada Mihai Eminescu în sediul central al spitalului şi întreaga activitate spitalicească a fost reorganizată şi redimensionată, acesta fiind primul pas în rezolvarea unei probleme care trena de foarte mult timp, şi anume asigurarea unor condiţii decente pentru tratarea pacienţilor psihiatrici.
Această reorganizare are un caracter temporar, deoarece administraţia judeţeană a început demersurile privind construirea unui corp nou de clădire destinat secţiilor de psihiatrie, un teren potrivit fiind deja identificat în municipiul Braşov.
„Încep acest mandat cu multă încredere şi cu speranţa că vom realiza lucruri pentru binele comunităţii braşovene. Alături de colegii mei din echipa managerială şi de întregul personal al Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie ne propunem să asigurăm servicii medicale de cea mai înaltă calitate, pentru că sănătatea este bunul cel mai de preţ”, a spus managerul dr. Petru-Iulian Ifteni.
Preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea l-a felicitat pe manager şi a menţionat că în perioada următoare Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie va trece printr-un amplu proces de modernizare.
Citeste mai mult