• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
16/05/2022
Ziare Online 24 - Stiri Online - Stiri locale Romania
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
Ziare Online 24 - Stiri Online - Stiri locale Romania
No Result
View All Result
Home Stiri Maramures

Dâncu: Majorarea procentajului din PIB pentru Apărare va conduce la accelerarea modernizării Armatei României

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
15/05/2022
in categoria Stiri Maramures
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a efectuat, vineri şi sâmbătă, o vizită de informare în garnizoana Iaşi, transmite AGERPRES.
Potrivit unui comunicat al MApN, vineri, la sediul Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”, echipa de comandă a prezentat ministrului Apărării Naţionale o informare cu privire la principalele obiective stabilite pentru anul în curs, principalele activităţi planificate pentru perioada imediat următoare, pe domenii de responsabilitate, precum şi nivelul de dotare cu echipamente şi tehnică militară.
MApN informează că ministrul Dîncu a apreciat activitatea Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”, unitate care, în acest an, a împlinit 145 de ani de la înfiinţare. Oficialul a reliefat importanţa alocării unui procentaj mai mare din produsul intern brut pentru apărare, începând cu anul viitor, ceea ce va conduce la accelerarea modernizării Armata României şi a programelor de înzestrare.
„Armata României desfăşoară, în prezent, un program de modernizare profundă, care îi va asigura pentru multă vreme, de acum înainte, tehnologia şi tehnica de luptă modernă de care are nevoie, în condiţiile provocărilor de securitate care se manifestă în regiunea noastră. De anul viitor, vom avea un nivel sporit de alocare bugetară, care ne va permite să accelerăm cele mai importante dintre programele de achiziţii. Dar cea mai importantă resursă a noastră este, fără nicio îndoială, resursa umană. Fără oameni suficienţi, bine pregătiţi, bine motivaţi, care să beneficieze de condiţii decente atât la locul de muncă, precum şi acasă, alături de familii, nu putem vorbi despre o strategie de modernizare realistă şi eficientă. Reiterez ceea ce am mai spus şi în alte rânduri: performanţa profesională trebuie motivată la nivelul celorlalte armate NATO. Avem nevoie de un sistem de salarizare decent pentru personalul militar şi civil care încadrează structurile armatei noastre, de măsuri care să asigure pensii echitabile asigurate tuturor rezerviştilor, indiferent de data trecerii în rezervă. Acestea nu sunt promisiuni de nivel politic, ci priorităţi majore ale mandatului meu de ministru”, a declarat ministrul Vasile Dîncu.
De asemenea, ministrul Apărării le-a mulţumit militarilor ieşeni pentru activitatea depusă în cadrul HUB-ului logistic de la Suceava.
„Militari din subordinea brigăzii au sprijinit, încă de la început, activitatea Centrului logistic de stocare şi distribuire a ajutoarelor pentru acordarea asistenţei umanitare către Ucraina. Demonstrăm, prin acţiunile fiecăruia dintre noi, solidaritate faţă de poporul ucrainean târât în acest război crud şi nedrept şi sunt sigur că aici, la Iaşi, atât de aproape de Ucraina, emoţia este mult mai intensă”, a spus ministrul.
Programul zilei a inclus şi o vizită în cazarma Batalionului 151 Infanterie „Războieni”, unde ministrul Apărării a discutat cu activul de comandă al „Lupilor Negri” despre activităţile planificate în domeniul instruirii şi misiunile de antrenament desfăşurate recent, precum şi despre exerciţiile la care aceştia vor lua parte.
Sâmbătă, ministrul Apărării s-a întâlnit cu echipa de conducere a Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac”.
Vasile Dîncu a apreciat activitatea întregului colectiv al instituţiei în beneficiul cetăţenilor, militari şi civili din întreaga zonă, respectiv din judeţele Iaşi, Suceava, Botoşani, Bacău şi Neamţ şi a subliniat importanţa proiectelor de modernizare a infrastructurii şi de dotare cu aparatură medicală performantă.
Ministrul a vizitat, tot sâmbătă, ansamblul clădirilor care au aparţinut Şcolii Fiilor de Militari, prima instituţie militară de învăţământ de acest tip, complex aflat în incinta spitalului militar şi inclus în lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi.
La finalul activităţilor, ministrul Vasile Dîncu a vizitat Cercul Militar şi Muzeul Militar Iaşi, unde a fost informat cu privire la planurile dezvoltare şi extindere a acestor instituţii de cultură, printr-un proiect multianual încadrat tematic şi arhitectural în ansablul de clădiri istorice din Copou, proiect eligibil pentru finanţare prin fonduri europene.
The post Dâncu: Majorarea procentajului din PIB pentru Apărare va conduce la accelerarea modernizării Armatei României appeared first on ZiarMM.

Citeste mai mult

Articolul precedent

Spectacol ceresc în noaptea de duminică spre luni vizibil și din România: Luna roșiatică

Urmatorul articol

Zeci de percheziții în Bihor și Bistrița-Năsăud, într-un caz de evaziune fiscală

Related Posts

Stiri Maramures

S.V.S.U. Săliștea de Sus a câștigat etapa zonală a concursului serviciilor voluntare pentru situații de urgență

16/05/2022
Stiri Maramures

Elena Udrea face o ultimă încercare de a scăpa de condamnare, dar nu vrea să fie audiată de judecătorii români

16/05/2022
Stiri Maramures

BAIA MARE – Tanăr prins cu droguri asupra sa în parcul Dacia

16/05/2022
Stiri Maramures

CONTROALE PE DRUMURI – Șoferilor din Maramureș le place cocaina și tetrahidrocanabinolul

16/05/2022
Stiri Maramures

România susţine un al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei

16/05/2022
Stiri Maramures

România susţine un al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei

16/05/2022
Next Post

Zeci de percheziții în Bihor și Bistrița-Năsăud, într-un caz de evaziune fiscală

Cele mai recente stiri

  • Un portofel cu mii de lei, pierdut, găsit și returnat proprietarului 16/05/2022
  • Post vacant de încasator și cititor de contoare de apă în cadrul Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița 16/05/2022
  • Franța are un nou prim-ministru. Elisabeth Borne este a doua femeie care ocupă funcția în ultimii 30 de ani 16/05/2022
  • S.V.S.U. Săliștea de Sus a câștigat etapa zonală a concursului serviciilor voluntare pentru situații de urgență 16/05/2022
  • New York se confruntă cu un nou val de COVID-19. Autorităţile au cerut populaţiei să revină la purtarea măştii în interior 16/05/2022
  • Elena Udrea face o ultimă încercare de a scăpa de condamnare, dar nu vrea să fie audiată de judecătorii români 16/05/2022
  • Asistent medical de la Spitalul Voila, acuzat că a agresat sexual un pacient 16/05/2022
  • Căpșunarii români refuză să mai lucreze în Italia: În ce țări aleg să meargă 16/05/2022
  • Primarul din Balș își mută audiențele în stradă. Întâlniri cu cetățenii, pe cartiere 16/05/2022
  • WRS, primele declarații după ce s-a întors de la Eurovision: „Am muncit foarte mult” 16/05/2022

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24 Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24 Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24