Crimă oribilă, în Săptămâna Patimilor, când un tânîr de 22 de ani și-a ucis în bătaie bunicul, un bărbat în vârstă de 70 de ani, în timpul unui conflict spontan pr fondul consumului de alcool.
Totul s-a petrecut în data de 2 mai, în localitatea Coșești din județul Argeș.
„În ziua de 2 mai a.c., polițiștii argeșeni au fost sesizați, prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, cu privire la o stare conflictuală, pe fondul consumului de alcool, pe raza comunei Coșești, între un bărbat de 70 de ani și un membru de familie al acestuia, tânăr de 22 de ani.
La fața locului au intervenit, pentru primele măsuri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, precum și un echipaj medical, care a acordat îngrijiri bărbatului de 70 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș, Florin Popa.
La scurt timp, bătrânul de 70 de ani a decedat.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă condusă de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, în cauză fiind întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de violență în familie sub forma loviturilor cauzatoare de moarte.
Procurorul de caz, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș, desfășoară activități de urmărire penală, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei, urmând ca în funcție de rezultatul acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun, a mai precizat reprezentantul IPJ Argeș.
Citeste mai mult