Consultații gratuite pentru hunedoreni la Spitalului Municipal Dr Alexandru Simionescu din Hunedoara.
Asociația PRO NEURO Hunedoara anunță faptul că în data de 25 august, începând cu orele 11.00, în policlinica Spitalului Municipal Dr Alexandru Simionescu din Hunedoara vor fi efectuate consultații gratuite în specialitatea neurochirurgie. Aceste consultații vor fi efectuate de către doctorul Cătălin Preoteasa – medic specialist neurochirurg la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea.
”Consultații gratuite în specialitatea neurochirurgie în data de 25 august 2023, începând cu orele 11:00, în policlinica Spitalului Municipal Dr Alexandru Simionescu din Hunedoara! Tel: 0785 367 999 sau 0741079025. Începând cu data de 7 august 2023, suntem onorați să se alăture asociației noastre dl doctor Cătălin Preoteasa – medic specialist neurochirurg la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea. Dl dr. Cătălin Preoteasa este absolvent al Universității de Medicina și Farmacie din Craiova, promoția 2003, iar rezidențiatul în specialitatea neurochirurgie l-a efectuat la Institutul Național de Neurochirurgie și Boli Neurovasculare din București. Este medic specialist din anul 2012, iar timp de patru ani a fost medic specialist angajat la Institutul Național de Neurochirurgie și Boli Neurovasculare din București(INNBN). Din 2016 și până în prezent este angajat al Spitalului Județean de Urgență Vâlcea ca medic specialist neurochirurg. Având în vedere o dotare excelentă a Compartimentului de Neurochirurgie al Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, domnul doctor abordează o vastă patologie, atât cerebrală cât și spinala, efectuând cu succes până în prezent peste 2500 de operații în cei șapte ani de când activează ca medic specialist la Rm-Vâlcea. Ceea ce ne bucură cel mai mult este faptul că domnia sa a acceptat să aibă o colaborare extrem de bună cu secția UPU a Spitalului Municipal Dr. Alexandru Simionescu Hunedoara, acceptând prin transfer între spitale pacienți din județul Hunedoara care fac obiectul unor intervenții neurochirurgicale, având în vedere accesul extrem de greu în spitalele universitare din cauza lipsei de locuri. De asemenea, începând cu data de 25 august 2023, dl doctor va acorda consultații în neurochirurgie începând cu orele 11:00. Îi mulțumim domnului doctor pentru onoarea care ne-o face și îl așteptăm cu viu interes”, informează Asociația PRO NEURO Hunedoara.
FOTO: FACEBOOK ASOCIAȚIA PRO NEURO HUNEDOARA
Acest articol Consultații gratuite în specialitatea neurochirurgie la Hunedoara a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult