Peste câteva zile, în plenul său, Consiliul Județan Vâlcea va respinge plângerea prealabilă, înregistrată sub nr. 18526 din 10 noiembrie 2021, formulată de SC Matdan Service SRL (patron Daniel Matei) împotriva Hotărârii Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 217 din 29 octombrie 2021. În termen de 6 luni de la comunicarea răspunsului la plângerea prealabilă, SC Matdan Service SRL poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În cadrul plângerii prealabile menţionate a fost solicitată revocarea în parte a hotărârii Consiliului Judeţean Vâlcea privind aprobarea documentaţiei de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane, pentru programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, în judeţul Vâlcea, pentru perioada 01.01.2022 – 31.12.2027, referitoare la traseele judeţene: „Drăgăşani – Băbeni – Rm. Vâlcea”, „Drăgăşani – Izvorăscu”, „Drăgăşani – Guşoeni”, „Drăgăşani – Scundu”, „Rm. Vâlcea – Galicea”, „Rm. Vâlcea – Băile Govora”, „Rm. Vâlcea – Cernişoara”, „Rm. Vâlcea – Pesceana – Olteanca”. Documentele justificative ce au însoţit proiectul de hotărâre au fost publicate pe site-ul Consiliului Judeţean Redăm în continuare tot referatul de aprobare redactat de aparatul de specialitate al Consiliului Județean Vâlcea: „Analizând conţinutul plângerii prealabile, petiţionarul SC Matdan Service SRL solicită revocarea în parte a actului administrativ adoptat, în primul rând, apreciându-se că actul administrativ încalcă principiul neretroactivităţii legii civile în timp, consacrat de Constituţia României şi Codul Civil, prin faptul că, licenţele de traseu eliberate în baza anteriorului program de transport deşi au valabilitate până la data de 30.06.2023, nu mai pot fi folosite pentru efectuarea transportului în actualul program de transport, aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr.217 din 29 octombrie 2021, fiind în opinia operatorului de transport acte administrative de rang superior hotărârii menţionate, motiv pentru care acesta consideră că poate să execute traseele judeţene precizate în baza acestora, până la data de 30.06.2023. Totodată, se susţine faptul că, autoritatea deliberativă – Consiliul Judeţean Vâlcea nu a respectat prevederile Regulamentului (CE) nr.1.370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr.1.191/69 şi nr. 1.107/70 ale Consiliului şi a directivelor Comisiei Europene. Având în vedere conţinutul şi motivele invocate în susţinerea acesteia, considerăm că plângerea prealabilă este neîntemeiată, din următoarele considerente: În conformitate cu prevederile art.7 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare, atât proiectul de act administrativ privind aprobarea documentaţiei de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane, pentru programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, în judeţul Vâlcea, pentru perioada 01.01.2022 – 31.12.2027, precum şi documentele justificative ce au însoţit proiectul de hotărâre au fost publicate pe site-ul Consiliului Judeţean Vâlcea, în vederea asigurării măsurilor de transparenţă decizională şi a participării tuturor persoanelor interesate la procesul de elaborare şi adoptare”. Au fost organizate mai multe dezbateri publice în care au fost primite propuneri şi sugestii „De asemenea, la sediul instituţiei a fost organizată în data de 21 iulie 2021 o întâlnire între persoanele interesate şi personalul din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Vâlcea, potrivit anunţului nr.11359 din 13 iulie 2021, în care au fost dezbătute propunerile şi sugestiile primite pe tema menţionată, în scris, de la operatorii de transport, până la data de 15 iulie 2021, după analizare, unele dintre propunerile formulate fiind preluate în materialul aprobat de autoritatea deliberativă în data de 29 octombrie 2021 iar altele respinse având în vedere prevederile legale în vigoare. Prin adresa nr.10970 din 26 iulie 2021, Consiliul Judeţean Vâlcea a răspuns adresei nr.49 din 05 iulie 2021, înregistrată în cadrul instituţiei sub nr.10970 din 06.07.2021, transmisă de SC Matdan Service SRL cu privire la conţinutul proiectului de hotărâre pentru aprobarea documentaţiei de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane, pentru programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, în judeţul Vâlcea, pentru perioada 01.01.2022 -31.12.2027. Potrivit prevederilor art.20 alin.(6) din Legea nr.92/2007 a serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale, cu modificările şi completările ulterioare, autorităţile administraţiei publice locale, judeţene, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară şi alte forme de asociere între unităţile administrativ-teritoriale, în baza mandatului primit, sunt autorităţi de reglementare locale în domeniul serviciului public de transport local şi judeţean şi prin autorităţile de autorizare îşi exercită faţă de toţi operatorii de transport şi transportatorii autorizaţi, indiferent de modalitatea de gestiune adoptată, forma de proprietate sau modul de organizare, atribuţiile şi competenţele acordate prin Legea nr.51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin prezenta lege. Din coroborarea dispoziţiilor art. 16 alin.(1) şi art.20 alin.(7) cu cele ale art.21 alin.(2) şi art.23 aiin.(1) şi alin.(2) din acelaşi act normativ, Consiliile locale, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti sunt obligate să asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze şi să controleze prestarea serviciilor publice de transport desfăşurat pe raza administrativ-teritorială a acestora, acestea având atributii în elaborarea proiectelor de regulamente de organizare şi funcţionare a serviciului public de transport judeţean, în conformitate cu regulamentele-cadru existente, cu prevederile prezentei legi şi cu alte reglementări în vigoare, alegerea modalităţii de atribuire fiind făcută în condiţiile acestei legi, precum şi ale Legii nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin hotărâre adoptată de consiliile judeţene”. Având în vedere starea de urgenţă sau alertă, serviciile de transport s-au desfăşurat în baza licenţelor de […]
Sursa: ziaruldevalcea.ro