Trei studenți din Bistrița au obținut borse de merit Nosa, în valoare de 500 lei/ lună, acordate, în urma unui punctaj, de către Primăria Bistrița. Proiectul de hotărâre privind acordarea burselor celor trei studenți bistrițeni este supus votului în cadrul ședinței de Consiliul Local din 27 octombrie. Este vorba de Guzu Cristiana, Măgheruşan Anda – Raluca şi Sima Mario – Robert.
Bursele de Merit „Nosa” se acordă anual unor studenţi cu rezultate deosebite la învăţătură, în vedere stimulării obţinerii de performanţe şcolare. Astfel, potrivit regulamentului, pot fi acordate două Burse de merit „Nosa” studenţilor cu domiciliul în municipiul Bistriţa, care au obţinut rezultate individuale deosebite în activitatea şcolară şi de performanţă pe parcursul studiilor liceale dar şi Bursă de merit „Nosa” din oficiu studenţilor care în perioada studiilor liceale au obţinut premii la olimpiadele internaţionale pe discipline.
În anul 2022 au fost depuse la Serviciul Educaţie, Tineret din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa un număr de 12 dosare, care au întrunit condiţiile pentru a intra în competiţie. Cele 12 dosare au fost evaluate de către Comisia juridică şi de administraţie publică locală în şedinţa din data de 12.10.2022 şi s-a constatat următoarea ierarhie:
Nr. crt.
Nume şi prenume
Absolvent
Student
Punctaj
1.
Guzu Cristiana
Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, specializarea Matematică-Informatică, Intensiv Informatică
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, Facultatea de Medicină, specializarea Medicină
376 puncte
2.
Măgheruşan Anda – Raluca
Liceul de muzică „Tudor Jarda”, profil Pedagogic, specializarea Învăţător – Educator
Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, specializarea Română – Engleză
276
puncte
3.
Sima Mario – Robert
Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, specializarea Matematică-Informatică, Intensiv Informatică
Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Matematică şi Informatică, specializarea Informatică în limba Engleză
276 puncte
4.
Cozan – Zoltan Jenyfer – Crista
Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, specializarea Ştiinţe ale Naturii
Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” Târgu Mureş, Facultatea de Farmacie
244
puncte
5.
Roth – Gross Markus – Andreas
Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, specializarea Ştiinţe ale Naturii intensiv limba Engleză
Universitatea Radboud, Nijmegen, Olanda, Facultatea de Ştiinţe – Biologie, specializarea Biologie
201
puncte
6.
Mureşan Victor – Andrei
Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, specializarea Ştiinţe Sociale Bilingv Engleză
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu – Haţieganu” Cluj-Napoca, Facultatea de Medicină Dentară
166
puncte
7.
Stângu Diana – Maria
Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, specializarea Ştiinţe Sociale Bilingv Engleză
Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Drept
132
puncte
8.
Pătroi Cristiana – Gabriela
Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, specializarea Matematică – Informatică, Intensiv Informatică
Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Matematică şi Informatică, specializarea Informatică
126
puncte
9.
Şanta Roxana – Steluţa
Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, specializarea Ştiinţe ale Naturii, bilingv Engleză
Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj – Napoca, Facultatea de Biologie şi Geologie, specializarea Biochimie
99
puncte
10.
Stancu Cristian – Sebastian
Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, specializarea Ştiinţe Sociale
Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, specializarea Administraţie Publică
92
puncte
11.
Pardău Cristina-Maria
Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, specializarea Ştiinţe ale Naturii
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, Facultatea de Farmacie
86
puncte
12.
Chiciudean Antonius – Iosif
Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, specializarea Filologie
Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Drept
59
puncte
Pe baza clasamentului de mai sus Bursele de Merit „Nosa” revin studenţilor: Guzu Cristiana, studentă în anul I la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, Facultatea de Medicină, specializarea Medicină, care a obținut 376 de puncte, Măgheruşan Anda – Raluca, studentă în anul I la Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, specializarea Română – Engleză, care a obținut 276 de puncte şi Sima Mario – Robert, student în anul I la Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Matematică şi Informatică, specializarea Informatică în limba Engleză, care a totalizat 276 puncte.The post Cine a obținut bursele de merit Nosa acordate de Primăria Bistrița first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult