• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
11/07/2025
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Olt

CEO plătește o sută de pensionari la Termocentrala Ișalnița care stă oprită

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
23/02/2024
in categoria Stiri Olt
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Complexul Energetic Oltenia (CEO) a angajat aproape 100 de pensionari la Termocentrala Ișalnița să nu facă nimic.

Sucursala Electrocentrale de la Ișalnița este închisă din data de 2 februarie. Adică de 3 săptămâni nu există producție de energie electrică. Este de amintit că pensionarii au revenit la Complexul Energetic Oltenia, în special la termocentrale, plecând de la ideea că este criză de specialiști.

Termocentrala de la Ișalnița a funcționat anul acesta numai 23 de zile. Planul Complexului Energetic Oltenia a fost ca de la 1 ianuarie 2024 sucursala din Dolj să intre în rezervă. S-a ajuns la concluzia că instalațiile încărcate cu apă vor fi afectate din cauza gerului și astfel se vor produce pagube majore. A fost repornit un cazan de la grupul energetic, însă pe 2 februarie s-a decis din nou oprirea tuturor instalațiilor.

94 de pensionari din 380 de salariați

Dacă mai mult e ținută oprită decât pornită, încadrarea pensionarilor la Termocentrala Ișalnița, fie ei și specialiști, nu prea are justificare, având în vedere că sunt plătite salarii și în perioada în care nu se produce energie electrică. Administrația Complexului Energetic Oltenia a adus la termocentrală aproape 100 de pensionari pentru ca grupul să fie ținut oprit.

În momentul de față, la Sucursala Electrocentrale de la Ișalnița sunt 380 de angajați, din care pe perioadă determinată sunt 150 de lucrători. Adică 94 de pensionari și 56 de tineri, toți încadrați pe perioadă determinată. Pensionarii au contracte prelungite din 3 în 3 luni, în timp ce tinerilor le sunt prelungite contractele din 6 în 6 luni.

Pensionarii au contracte până pe 31 martie, iar tinerii până pe 30 iunie. În perioadele în care nu există activitate, se verifică instalațiile de către fiecare lucrător, în funcție de meseria pe care o are. Unde găsește nereguli, intervine, repară și trece mai departe. Lucrătorii din zona de exploatare au fost obligați de administrație să-și ia concediile de odihnă și libere pentru orele lucrate suplimentar. Salariile încă sunt plătite, cu toate că nu se produce și nu se vinde energie electrică, obiectul principal de activitate al Sucursalei Electrocentrale de la Ișalnița.

Cărbune cu porția

Dat fiind faptul că a stat mai mult închisă în acest an, la Termocentrala de la Ișalnița cărbunele a fost trimis cu porția. Combustibilul a ajuns cu prioritate la termocentralele de la Rovinari și de la Turceni. Aici se funcționează cu două, respectiv cu un grup energetic.

La Sucursala Electrocentrale de la Ișalnița, săptămâna trecută, timp de 5 zile nu a ajuns nicio navetă de cărbune de la carierele miniere din Gorj. Apoi a început să ajungă în depozitul termocentralei câte o navetă, două de cărbune, pe zi. Ritmul actual în ceea ce privește livrările de cărbune este o zi da, o zi nu. Conform reprezentanților companiei energetice, stocul actual de cărbune de la Termoncetrala de la Ișalnița este de circa 80.000 de tone, din care 45.000 de tone reprezintă rezerva de stat. De acolo poate fi luat cărbune doar în condițiile în care există un aviz din partea Ministerului Energiei. În condițiile în care sunt repornite ambele cazane ale grupului energetic stocul actual de cărbune ajunge pentru 7 – 8 zile.

Din noua investiție a apărut doar biroul șefilor

Complexul Energetic Oltenia și-a propus în Planul de restructurare să construiască un grup pe gaze naturale la Termocentrala de la Ișalnița. În acest sens a fost înființată o firmă mixtă, alături de compania ALRO. Din noua investiție a apărut până acum doar biroul șefilor ocupat de Constantin Bălășoiu, fost șef în Complexul Energetic Oltenia, actualmente pensionar. În rest, nimic palpabil legat de construirea grupului pe gaze naturale, în condițiile în care în Planul de restructurare se precizează că ar trebui să fie finalizat în anul 2026.

Administrația CEO a recunoscut însă că noile investiții sunt întârziate cu cel puțin 2 ani de zile. Este de precizat că societatea cu capital mixt/SPV a fost înființată în vederea construcției unei centrale cu ciclu combinat pe gaz natural de 850 MW la Ișalnița. Aceasta va înlocui blocul 7 și respectiv blocul 8, ambele de 315 MW pe lignit. Din asociere face parte compania ALRO. Cota CE Oltenia deținută din capitalul social, de 59,9% din viitoarea societate mixtă, reprezintă o contribuție de 65 de milioane de euro. Investitorul selectat, ALRO SA, va participa cu o cotă deținută din capitalul social de 40,1%, reprezentând o contribuție de peste 43,5 milioane de euro. Valoarea totală a proiectului este estimată la 506 milioane de euro.

Citește și: Varianta Ocolitoare este gata în procent de 80%

Citeste mai mult

Articolul precedent

Wendy Williams a fost diagnosticată cu afazie și demență

Urmatorul articol

23 februarie: Alexandru Ioan Cuza a fost silit să abdice ca urmare a conjuraţiei pregătite de Monstruoasa Coaliţie

Related Posts

Stiri Olt

Locul de joacă nu se demolează, se modernizează

11/07/2025
Stiri Olt

Salată de cușcuș cu ton

10/07/2025
Stiri Olt

Show incendiar în Bănie! U Craiova le-a prezentat fanilor achiziţiile şi „armura“ pentru noul sezon

10/07/2025
Stiri Olt

Zeci de incendii de vegetaţie s-au declanşat în Grecia

10/07/2025
Stiri Olt

Ambasadorul României în SUA anunță că s-a întâlnit cu „asistentul special” al lui Trump

10/07/2025
Stiri Olt

PNL organizează Congresul Extraordinar pentru alegerea noii echipe

10/07/2025
Next Post

23 februarie: Alexandru Ioan Cuza a fost silit să abdice ca urmare a conjuraţiei pregătite de Monstruoasa Coaliţie

Cele mai recente stiri

  • Anunț licitație – teren extravilan Săcălaz 11/07/2025
  • Vremea Cosminele, Prahova 11/07/2025
  • PENSII 2025 | Vârsta de pensionare urmează să fie dusă la limita normală pentru toată lumea 11/07/2025
  • Ample acțiuni în sistem integrat desfășurate de polițiști și jandarmi covăsneni, în 12 localități din județ 11/07/2025
  • Wizz Air lansează funcția „My Journey” pentru gestionarea întârzierilor și anulărilor de zboruri 11/07/2025
  • Vremea Dumbrava, Prahova 11/07/2025
  • Anunț licitație – imobil în Săcălaz 11/07/2025
  • Vremea Draganesti, Prahova 11/07/2025
  • Ziua mondială a populației, sărbătorită în fiecare an la 11 iulie 11/07/2025
  • Cum recunoști și tratezi esofagita – inflamația esofagului explicată simplu 11/07/2025

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24