Mai multe familii din localitatea Sântioana, Bistrița-Năsăud, au rămas fără case în urma unui incendiu de proporții înfiorătoare. Focul a cuprins, inițial, una dintre gospodării, apoi, din cauza vântului, focul s-a extins la patru gospodării învecinate și intervenția a fost un riscantă din cauza unor butelii care au explodat.
[themoneytizer id=”92839-1″]
Șase persoane au suferit atacuri de panică din cauza evenimentului și un bărbat a fost transportat la spital. Localnicii s-au mobilizat exemplar pentru a veni în sprijinul pompierilor, dar, din păcate, nu s-a mai putut salva mare lucru. Acum este nevoie de ajutor pentru ca oamenii să își refacă locuințele. Un apel a fost transmis, pe facebook, de către nepoata unor păgubiți din Sântioana. Puteți face donații în bani, materiale de construcții, furaje, animale sau puteți da o mână de ajutor la reconstrucție.
„Joi, 16 iunie, cel mai mare incendiu din Bistrita-Nasaud din ultimii cinci ani (conform ISU) a mistuit gospodaria bunicilor, a unchiului si a matusii mele (plus a altor 3 vecini din Santioana). Pagubele materiale sunt foarte mari, iar in incendiu au murit si animale aflate in gospodarie.
Daca doriti sa-i ajutati sa-si reconstruiasca gospodaria si sa revina treptat la viata de dinaintea acestui incendiu, va las contul IBAN: RO63BTRL00601201188036XX a matusii mele Dragus Floarea, unde puteti face donatii. Daca doriti sa ajutati si prin alte mijloace (materiale de constructii, manopera, animale si furaje) va rog sa ma contactati direct pentru a gasi cele mai bune solutii.
Multumesc din suflet si cu multa recunostiinta!
Doamne ajuta!
IBAN: RO63BTRL00601201188036XX
Beneficiar: Dragus Floarea“
Citește și:
Incendiu îngrozitor la Sântioana. Șase persoane au suferit atacuri de panică, un bărbat a ajuns la spital (FOTO/VIDEO)
The post Cel mai mare incediu din ultimii cinci ani, în Bistrița-Năsăud, a lăsat mai multe familii fără case. Este nevoie de ajutor pentru a-și reface gospodăriile first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult