Cei ce se tem de Gabriel Buliteanu au toate motivele să se teamă și mai mult: el și-a depus candidatura pentru Primăria Slatina
Prezența, deseori agresivă, pe rețelele sociale, a candidatului PNL la funcția de primar al municipiului Slatina, Mario De Mezzo, și cea a candidatului PSD la aceeași funcție, Emil Moț, în cartierele orașului, sunt eclipsate de profilul candidatului AUR, Gabriel Dima Buliteanu, din ce în ce mai pregnant în intențiile de vot ale publicului.
În timp ce Mario De Mezzo și-a reluat acuzațiile în spațiul virtual la adresa contracanditalului social-democrat, iar Emil Moț a anunțat că a trecut prin toate cartierele municipiului-reședință de județ, pentru a sta de vorbă cu oamenii, se pare că risipa aceasta de energie nu își atinge scopul pe care cei doi au mizat aproape totul: atragerea atenției din partea populației. Și acest lucru se simte în sondaje, unde singurul care urcă este Gabriel Dima Buliteanu.
Totul în condițiile în care candidatul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) a avut doar două, trei intervenții publice în precampania electorală. Cum ar veni, în vreme ce contracandidații săi au dat, zadarnic, aproape totul, Gabriel Buliteanu a ridicat doar un deget până acum și gestul i-a adus noi procente în intențiile de vot ale slătinenilor.
Este vorba, până la urmă, de eficiență, iar la acest capitol Buliteanu excelează, lucru care i-a asigurat și succesul în afaceri și care anunță primul primar de acest tip al Slatinei.
Asta nu înseamnă că omul pe care AUR și foarte mulți slătineni mizează să câștige alegerile locale din 9 iunie va urma aceeași strategie în campania electorală propriu-zisă.
Până una, alta, cei care se tem de el și care sperau ca, într-un final, pe buletinul de vot să apară un alt nume din partea AUR, au toate motivele să se teamă și mai mult, pentru că Gabriel Buliteanu a rămas candidatul Alianței pentru Unirea Românilor, el depunându-și, recent, la Biroul Electoral de Circumscipție, candidatura. Punct.
Citeste mai mult