Atunci când te hotărăști să plantezi roșii în grădină, trebuie să iei considerare faptul că acestea trebuie să fie protejate de insecte. Poți face asta tratându-le cu substanțe chimice sau poți găsi o metodă mai simplă. Iată ce trebuie să plantezi neapărat lângă roșii.
Alege o metodă sigură de combatere a insectelor
Deși poți folosi substanțe chimice, este mai bine să alegi metode mai sigure de combatere a insectelor. Cei care au experiență în domeniu au încercat ceva ce a avut și un rezultat foarte bună. Astfel că, aceștia vor să recomande mai departe ideea lor. Ei bine, usturoiul plantat lângă firul de roșie, poate ține departe de roșii insectele.
Se spune că o plantă condimentată va proteja cultura principală de mulți dăunători, inclusiv afidele și acarienii. În acest fel sunt puține șanse ca roșiile să se confrunte cu boli fungice. Un alt avantaj al plantării usturoiului lângă roșii este acela că acestea capătă o aromă specială. Roșiile vor crește foarte gustoase.
Ce trebuie să plantezi neapărat lângă roșii
Pentru a executa această tehnică mai corect, ai grijă ca usturoiul să nu fie plantat foarte aproape de roșii. Distanța trebuie să fie de 0,5 metri.
Ce trebuie să plantezi neapărat lângă roșii
În cazul în care nu vrei să plantezi usturoi lângă roșii, din diferite motive, poți prepara o soluție picantă, pe care să o folosești la stropirea roșiilor, potrivit milk.actays.org.
Se rade usturoi, se călește în tigaie, se pun legume tocate, iar apoi se adaugă trei litri de apă. Se amestecă, iar atunci când este gata lichidul se toarnă într-o sticlă cu pulverizator și folosit la stropirea roșiilor.
Beneficiile roșiilor
Roșiile au numeroase beneficii pentru organism. Pentru că ne aflăm în plin seon, nu ezitați să le consumați regulat.
Roșile conțin Vitamina C, dar sunt bogate și în vitamina A și antioxidanți.
Roșiile conțin o cantitate considerabilă de calciu și vitamina K. Ambele elemente nutritive sunt esențiale pentru consolidarea sistemului osos
O dietă bogată în roșii a fost asociată cu o reducere a riscului de boli de inimă.
Carotenoizii pot juca un rol în reducerea riscului de rezistență la insulină și dezvoltarea diabetului zaharat
Specialiștii susțin că substanțele active din roșii, chiar și gătite, au o putere mai mare să ajungă în laptele matern
Roșia organică conține o cantitate mai mare de antioxidanți, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din California.
The post Ce trebuie să plantezi neapărat lângă roșii. Așa vei avea cele mai gustoase tomate appeared first on Vocea.biz.
Citeste mai mult