După un scurt episod de iarnă, vremea s-ar putea îmbunătăți vizbil în perioada următoare.
Elena Mateescu, director Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), a anunţat că vom avea parte de vreme frumoasă în săptămâna Floriilor şi de Paşte, în toată ţara.
Deocamdată, Luni, 11 aprilie, conform ANM, vremea se va menţine mult mai rece decât normal în a doua decadă a lunii aprilie în aproape toată ţara, deşi valorile termice diurne vor fi în creştere faţă de ziua precedentă în centru, în sud şi în est. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 17 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între minus 7 grade Celsius în depresiunile intramontane şi 6 grade Celsius pe litoral. Pe parcursul zilei vor fi înnorări temporare şi local ploi slabe. La munte trecãtor vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar în centru şi nord-est izolat vor fi posibile şi ninsori sau lapoviţă. Vântul va avea intensificări la munte, dar, local şi temporar, şi în celelalte zone, cu viteze mai mari pe creste, precum şi în est şi sud-est. Noaptea cerul va deveni variabil, doar izolat vor mai fi precipitaţii slabe, iar vântul va diminua semnificativ în intensitate, cu precădere în zonele joase. Pe arii restrânse, în a doua parte a nopţii, se va produce brumă, iar în Transilvania posibil şi ceaţă, anunţă meteorologii.
În Bistrița-Năsăud, MeteoBN a transmis că vremea se va ameliora semnificativ, ca aspect, astăzi, unele averse scurte mai fiind posibile cu caracter local, în orele după-amiezei dar slabe. Din păcate, la noapte ne așteaptă brumă și îngheț la sol.
„Tot in orele după-amiezei, la munte, temporar va mai ninge slab iar vântul va continua să sufle tare, spulberând zăpada. Intensificări de vânt dar la cote mai reduse, aşteptăm si in zonele joase de relief.
Maximele diurne, mai scăzute cu 6 – 8 grade față de normele climatologice ale perioadei, vor fi cuprinse între 7°C în zonele submontane si 11°C, in cele de podiş din sudul județului.
Minimele de la noapte vor caracteriza o vreme deosebit de rece, cu valori sub pragul de îngheț pe tot teritoriul județului, valorile coborând spre -4/-5°C în depresiuni si spre -1/-2 in celelalte zone. Se va produce, astfel, brumă pe arii extinse şi local, îngheț la sol“, a transmis MeteoBN.
Conform prognozei pe următoarele patru săptămâni publicată de ANM, temperaturile vor avea valori normale pentru această perioadă, uşor mai crescute în a doua jumătate a lunii aprilie.
Săptămâna 11.04.2022 – 18.04.2022.Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sud-vestice şi la munte.
Săptămâna 18.04.2022 – 25.04.2022. Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării. Săptămâna 25.04.2022 – 02.05.2022. Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile sud-estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 02.05.2022 – 09.05.2022. Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi local excedentare în regiunile centrale şi nord-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice perioadei.The post Când se va îmbunătăți vremea. Ce ne așteaptă de Florii și de Paște first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult