Bursele elevilor de performanta, de merit, de studiu si cele de ajutor social vor creste incepand cu semestrul al II-lea al anului scolar 2021-2022
Ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, a anuntat ca in sedinta de guvern a fost adoptata o hotarare privind stabilirea cuantumului minim al burselor, diferentiate pe categorii.
Bursele de performanta vor creste de cinci ori, de la 100 de lei la 500 de lei. Bursele de merit se vor dubla, de la 100 la 200 de lei. Bursele de studiu vor creste cu 50%, de la 100 la 150 de lei. Bursele de ajutor social se vor dubla, de la 100 la 200 de lei.
Bursele de performanta se acorda elevilor care au obtinut locurile I, II sau III la etapele nationale ale competitiilor/concursurilor cultural – artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-stiintific, de nivel national, organizate de Ministerul Educatiei.
In acelasi timp, va creste plafonul de la care acestea vor putea fi acordate bursele: de la media 8,50 la media 9,50. „Urmare a predarii on-line, urmare a renuntarii la teze, rezultatele au fost foarte mult distorsionate, in asa fel incat 50% din elevii Romaniei s-ar fi incadrat la burse de merit, urmare a rezultatelor inregistrate la nivelul anului scolar 2020-2021”, a aratat Cimpeanu intr-o declaratie de presa sustinuta la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.
Ministrul a mentionat ca in anul scolar 2020-2021, un numar de 553.000 de elevi au inregistrat medii peste 8,50 si 347.000 de elevi au avut medii peste 9,50. „Aceasta hotarare de guvern este initiata in baza articolului 82 din Legea Educatiei Nationale, care prevede obligativitatea initierii acestei hotarari de guvern. Este un act de administrare care pune in aplicare o norma deja existenta, cea prevazuta la art. 82, Legea Educatiei Nationale, deci nu este o politica noua. Aceste cuantumuri vor fi valabile incepand cu semestrul doi al anului scolar 2021-2022, care va incepe in data de 10 ianuarie. Deci, semestrul intai are bursele prevazute in legea bugetului pentru anul 2021. Este vorba de o imbinare a celor doua reglementari, anul scolar care se intinde pe doi ani calendaristici si legea bugetului care se face in acelasi an”, a spus Cimpeanu.
Cuantumul minim al bursei de performanta, al bursei de merit, al bursei de studiu si al bursei de ajutor social se stabilesc anual prin hotarare a Guvernului si se pot cumula.
Sursa:portalinvatamant.ro
The post Bursele de performanță cresc de cinci ori iar cele de merit se dublează, din semestrul al II-lea al anului scolar 2021-2022 first appeared on Radio Unirea FM.
Sursa: www.radiounirea.ro