În această dimineață, în jurul orei 09.30, pe DN1, în zona localității Perșani, pe un sector de drum în curbă, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme.
La fața locului s-au deplasat polițisti rutieri, din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș, iar din primele date s-a stabilit că, pe lângă avariile produse celor două vehicule, a rezultat și vătămarea corporală a două persoane. Acestea au fost preluate și transportate la o unitate medicală pentru sprijin de specialitate.
Cei doi conducători auto, implicați în accident, au fost testați din punct de vedere al consumului de alcool, iar rezultatul în cazul unui dintre aceștia a fost de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„În cauză se efectuează cercetări, în cadrul unui dosar de urmărire penală, deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș”, declară reprezentanții Poliției.
Citeste mai mult