Un bărbat din Timișoara a murit, în weekend. Acesta s-a aruncat de la etajul unui bloc turn de pe bulevardul Take Ionescu.
O femeie a anunțat polițiștii despre intenția bărbatului, dar acesta nu a mai putut fi salvat.
„La data de 27 aprilie, în jurul orei 10:07, polițiștii Secției 1 Urbană au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 73 de ani are intenția de a se arunca de la etaj dintr-un bloc de pe bulevardul Take Ionescu. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că bărbatul s-ar fi aruncat în gol de pe casa scării dintre etajele 9 și 10. Din nefericire, a rezultat decesul acestuia”, a transmis IPJ Timiș.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar de ucidere din culpă și încearcă să afle ce l-a determinat pe bărbat să se sinucidă.
Citeste mai mult