Un bărbat a fost condus la sediul Poliției Locale din Bistrița, în după-amiaza zilei de 25 aprilie. Acesta a fost surprins în Pădurea Codrișor din municipiu, în timp ce incendia cabluri electrice.
„În după-amiaza zilei de 25 aprilie, Dispeceratul Poliției Locale a fost sesizat printr-un apel 112, referitor la un posibil incendiu în pădurea Codrișor.
Polițiștii locali cu atribuții pe linie de protecție a mediului, alături de voluntari din Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență-municipiul Bistrița, s-au deplasat la locul reclamat unde l-au surprins pe L.A.S., în timp ce incendia cabluri electrice în scopul valorificării aluminiului din interior.
Focul era necontrolat, într-o zonă de vegetație combustibilă naturală și anume pădurea Codrișor.
Bărbatul a fost somat să stingă focul în prezența agenților iar ulterior a fost condus la sediul Poliției Locale în scopul identificării.
Conform prevederilor OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, “ incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect” constituie infracțiune, fapt pentru care a fost sesizat IPJ BN, pentru continuarea cercetărilor.
Reamintim cetățenilor necesitatea respectării legislației în vigoare privind regimul deșeurilor“, a transmis Poliția Locală.The post Bărbat condus la sediul Poliției Locale, după ce a fost surprins în Pădurea Codrișor. Ce infracțiune a comis first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult