Un bărbat de 58 de ani a fost găsit inconștient pe strada Aleea Castanilor din Slatina, cu mai multe traumatisme craniene și cu diverse fracturi. Preluat de un echipaj de la Ambulanță, pacientul a decedat la spital.
Băbratul a fost găsit de un trecător care a alertat autoritățile la 112.
„S-a făcut un apel de către un trecător la 112, la ora 15:14, cum că ăe Aleea Castanilor se află un pacient de circa 58 de ani, care era căzut, plin de sînge.S-a deplasat un echipaj C2 cu medic, pacientul a fost preluat inconștient, cu multiple traume craniene majore, cu fracturi, deci politraumatizat. A fost dus la UPU, unde, din câte mi s-a relatat, a intrat în stop cardio-respirator și a fost declarat decesul. Poliția suspiciona că el ar fi căzut de la etaj”, a declarat purtărorul de cuvânt al Ambulanței Olt, dr. Dragoș Toader.
Surse din cadrul Poliției susțin că, într-adevăr, bărbatul a căzut de la înălțime.
ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE
Citeste mai mult