Cei doi iubiți, un băiat de 18 ani și o fată de 16 ani, uciși ieri noapte în județul Teleorman, sunt originari din Olt.
Cei doi ar fi fost uciși prin înjunghiere de un bărbat de 24 de ani, în urma unui conflict, după care suspectul ar fi transportat cele două cadavre, cu o mașină, într-o casă părăsită din comuna Drăgănești de Vede.
Dubla crimă a fost descoperită după ce fratele tânărului de 18 ani a sesizat dispariția celor doi din locuința comună pe care o aveau în municipiul Turnu Măgurele.
„În ziua de 25 octombrie, un cetățean din municipiul Turnu Măgurele a sesizat, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, faptul că, în noaptea de 24 spre 25 octombrie, fratele său de 18 ani și concubina acestuia de 16 ani, ambii domiciliați în județul Olt, au dispărut din locuința comună pe care o aveau în municipiul Turnu Măgurele. Echipa operativă constituită în cadrul Serviciului de Investigații Criminale în urma activităților și investigațiilor operative desfășurate, a rezultat faptul că un bărbat de 24 de ani, din municipiul Roșiori de Vede, s-ar fi deplasat la locuința comună a acestora, unde, din motive necunoscute și care vor fi stabilite cu ocazia cercetărilor, ar fi izbucnit un conflict aplicându-le celor doi mai multe lovituri,care le-ar fi provocat leziuni cauzând decesul.
Acesta ar fi transportat ulterior cadavrele cu ajutorul unui autoturism cu care se deplasa, pe raza comunei Drăgănești de Vede, ascunzându-le într-o casă de locuit părăsită”, a declarat Iulian Obeșteanu, purtător de cuvânt al Poliției Teleorman.
Tânărul de 18 ani era din comuna Văleni, iar fata – din localitatea Seaca.
Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și depus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, urmând a fi prezentat unei instanțe de judecată pentru în vederea dispunerii măsurilor legale.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lânga Tribunalul Teleorman.
Citeste mai mult