Municipiul reședință de județ nu stă deloc bine la colectarea selectivă a deșeurilor. Garda de Mediu Maramureș trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că județul nostru se confruntă cu o situație gravă în privința depozitării deșeurilor municipale, având în vedere că depozitul de la Fărcașa nu e gata nici acum. Cele două platforme temporare care au funcționat din 2017 până în 2020-2021 au fost închise și în prezent județul nu are niciun amplasament autorizat pentru depozitarea deșeurilor municipale. Problematica deșeurilor la nvel de județ a fost subiectul principal al ședinței Colegiului Prefectural de la finele lunii trecute.
„Urmare a acestui fapt apar tot mai frecvent difuncționalități în asigurarea serviciilor de colectare și transport deșeuri menajere, ceea ce conduce la abandonări de deșeuri pe amplasamente neautorizate. Anul trecut am aplicat un număr de 8 amenzi contravenționale în valoare de 416.000 lei atât Autorităților Administrației Publice Locale, cât și operatorilor de salubritate”, a spus Marcela Chindriș, comisar-șef al Gărzii de Mediu Maramureș.
”La nivel de județ, asigurarea colectării separate pentru cel puțin deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile municipale de pe domeniul public se face în 47 de UAT-uri, iar în 29 de localități nu, respectiv de la populație se face în 48 de localități, iar în 28 nu. În 4 localități din județ nu avem grafic de colectare pe categorii.
Colectarea separată pe minim patru fracții se face doar în 47 de UAT-uri, dar și în aceste cazuri procentul de pregătire pentru reutilizare și reciclare din fracția uscată colectată variază între 12-50% raprtat la masa totală generată de deșeuri municipale este mult mai mic.
Raportat la nivelul județului se reciclează cca 20% din deșeurile colectate separat. În partea de sud a județului, unde începe să funcționeze SMID avem procente cuprinse între 40 și 50% din ceea ce s-a colectat separat se și reciclează. Pe partea de nord a județului unde nu se face acest lucru avem 0 sau 1%, 2%. Rata de colectare separată a deșeurilor municipale variază între 0% și 50%, chiar și în UAT-urile unde se realizează colectare separată, rata de colectare este foarte mică, rata de colectare separată a deșeurilor fiind de doar 15% la nivel de județ. În Baia Mare unde, din cantitatea de deșeuri colectată separat s-a reciclat 50%, rata de colectare e de 4,1%, adică doar 4,1% din cantitatea totală de deșeuri generate de Baia Mare este colectată separat pe cele 4 fracții”, a adăugat Chindriș.
Pentru nerespectarea prevederilor OUG 92/2022 privind regimul deșeurilor, articolul 17, alineat 5, litera a – „să asigure colectarea separată cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă, să stabilească dacă gestionarea acestor deșeuri se faace în cadrul unui singur contract de delegare a serviciului de salubrizare sau pe mai multe tipuri de materiale/contract/contracte distincte pentru toate tipurile de materiale/pe tip de material și să organizeze atribuirea conform deciziei luate” au fost sancționate contravențional autoritățile locale din 24 de localități, valoarea amenzilor aplicate fiind de 315.000 lei.
Dragoș HOJDA
The post BAIA MARE – Doar 4,1% din cantitatea totală de deșeuri generată de oraș este colectată separat pe cele 4 fracții appeared first on ZiarMM.
Citeste mai mult