Potrivit informaţiilor apărute în presa locală în luna aprilie a acestui an, dar şi în urma reluării unei sesizări care există încă din luna decembrie a anului 2020, Biroul Teritorial al Instituţiei Avocatul Poporului s-a autosesizat cu privire la situaţia critică a ambulanţelor din Braşov. Avocatul Poporului a făcut din nou o adresă, semnată în data de 3 mai, către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, dar şi către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă pentru îmbunătăţirea situaţiei, informează Bună Ziua Brașov.
„Aceste recomandări au fost emise într-adevăr către conducerea celor două autorităţi, atât către domnul doctor Raed Arafat, cât şi către domnul domnul general-locotenent Diamandi Dan Paul, care este inspectorul general la nivelul IGSU. În urma demersurilor întreprinse, a rezultat că situaţia nu s-a schimbat, parcul de autosanitare era învechit, la nivelul Serviciului de Ambulanţe al Judeţului Braşov, în proporţie de 2/3, iar 54 de autosanitare din perioada 2007-2008, ar fi trebuit să fie înlocuite în perioada 2017-2020”, a spus coordonatorul Biroului Braşov al Instituţiei Avocatului Poporului, Cătălina Dinu, la emisiunea Pulsul Zilei de la Radio România Braşov FM.
„În urma reluării demersurilor a rezultat că nu a fost aprobată finanţarea prin PNRR a celor 700 de ambulanţe propuse de Ministerul Afacerilor Interne, dar că se fac demersuri pentru identificarea unor noi surse de finanţare pentru această achiziţionare”, a declarat Cătălina Dinu.
Cele două insituţii au acum la dispoziţie 45 de zile pentru a veni cu un răspuns către Avocatul Poporului.
Citeste mai mult