Primăria Alba Iulia avertizează cetățenii că în mai multe locuri din Municipiu au fost distribuite avertismente false în numele Poliției Locale.
Totodată Primăria Alba Iulia informează cetățenii că Poliția Locală NU dă astfel de avertismente! Singurele documente pe care le puteți găsi pe parbrizul mașinii dumneavoastră, din partea Poliției Locale, sunt notificările autocolante în format A5 sau notificările pentru neplata parcărilor publice, pe hârtie termică.
Conținutul avertismentelor false este următorul:
„AVERTISMENT
Vă rugăm să nu mai parcați mașina până nu vă asigurați că este plătită taxa de parcare corespunzător, altfel veți fi sancționat.
Sancțiunea pentru o contravenție rutieră este în general o amendă. Contravențiile rutiere sunt tratate în același mod ca și alte contravenții pentru care sancțiunea este o amendă. Poliția vă trimite un formular de amendă. Dacă plătiți amenda, înseamnă că acceptați acuzațiile. Dacă nu plătiți amenda, cauza este prezentată instanței. Veți fi citat la o audiere în cadrul căreia se pot prezenta probe privind contravenția.
SEMNAT, POLITIA LOCALĂ”
The post Avertismente false semnate în numele POLIȚIEI LOCALE ALBA IULIA au împânzit Municipiul first appeared on albaiuliainfo.ro.
Sursa: www.albaiuliainfo.ro