Vineri, 10 septembrie 2021, la Sebeș au început lucrările pentru realizarea obiectivului de investiții „Transformare clădiri, centrală termică şi depozit de cărbune, în Creşă şi Grădiniţă, Valea Frumoasei, Municipiul Sebeş”. Termenul de finalizare este de 12 luni.
În vederea realizării acestui proiect, Primăria Municipiului Sebeș a obținut o finanțare nerambursabilă de 2.5 milioane lei, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Contribuția de la bugetul local este de circa 6 milioane lei.
Suprafața construită va fi de 468 mp, iar cea desfășurată de 936 mp. Regimul de înălțime al construcției este parter plus etaj. Creșa, în care vor putea fi primiți 21 de copii, respectiv 3 grupe, va fi situată la parterul clădirii, iar grădiniţa cu program prelungit se va regăsi la etajul clădirii, fiind destinată unui număr de 45 copii (alte 3 grupe). La fiecare nivel vor fi amenajate săli de clasă, dormitoare, spaţii de joacă şi de servire a mesei, spaţii pentru asistenţă medicală, spaţii tehnico-gospodăreşti și administrative, spații pentru personalul educativ.
În incintă se vor realiza, de asemenea, locuri de joacă exterioare. În zonă vor fi amenajate și parcări.
The post Au început lucrările pentru construirea creșei și grădiniței din cartierul Valea Frumoasei. Termenul de execuție este de 12 luni first appeared on sebesinfo.ro | stiri sebes | ziar sebes.
Sursa: www.sebesinfo.ro